Oreionul, problemele imunologice şi sportul în exces scad şansele unui cuplu de a avea copii. La nivel mondial, 4,5 milioane de cupluri se confruntă cu probleme legate de capacitatea de a aduce pe lume urmaşi.
Infertilitatea reprezintă incapacitatea unui cuplu de a concepe după un an de contacte sexuale neprotejate sau problemele femeii de a duce la bun sfârşit o sarcină. În ultimii ani, pe fondul unui stil de viaţă dominat de stres, din ce în ce mai multe cupluri se confruntă cu problema infertilităţii.
Factorii frecvent incriminaţi sunt tulburările hormonale, vârsta înaintată a femeii (peste 35 de ani), înfundarea trompelor, obezitatea, calitatea slabă a spermei sau bolile cu transmitere sexuală (cum este gonoreea). Însă există şi câţiva factori cărora nu li se dă o prea mare importanţă, dar care au o influenţă covârşitoare asupra funcţiei de reproducere.
Compatibilitatea dintre antigene, un risc
Fiecare persoană are o antigenă HLA diferită (antena leucocitelor, celule albe componente ale sistemului imunitar care fac diferenţa între un corp străin şi unul propriu corpului), însă există şi persoane cu HLA foarte asemănător. În cazul în care acest lucru se întâmplă într-un cuplu, femeia şi bărbatul având compatibilitate de HLA, femeile nu reuşesc să ducă o sarcină la termen. Mai exact, dacă mama are antigene HLA clasice similare cu cele ale tatălui, embrionul nu mai este tolerat de organism, iar sistemul imunitar nu îl mai protejează.
Citiţi şi:
Fertilizarea in vitro devine o industrie
Stresul scade şansele de concepţie
În consecinţă, celulele NK (natural killer) vor ataca trofoblastul (din care se formează placenta), iar în absenţa dezvoltării celulelor trofoblastice, sarcina se opreşte din evoluţie. Explicaţia este, potrivit specialiştilor, că natura favorizează diversitatea, iar ceea ce nu corespunde regulilor