Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avram Slavco, interlopul care a atacat cu sabia un post de poliție, își dorește libertatea

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Slavco Avram, interlopul care a semănat groază în rândul polițiștilor din Clisura Dunării, după ce a bătut un polițist și a atacat cu sabia un post de poliție vrea să fie liber. Acesta este judecat aztăzi la Tribunalul Caraş- Severin.

Interlopul care a bătut de două ori un poliţist, după care a atacat cu o sabie ninja un post de poliție pe care l-a și cucerit în câteva secunde, a fost adus azi dimineață, în jurul orei 09.00 la Tribunalul Caraș-Severin. Încătușat și înconjurat din toate părțile de polițiști, Slavco Avram pare că și-a pierdut tupeul de acum aproximativ o lună. Agresorul a declarat în fața instanței că regretă cele întâmplate și că totul este o consecință a faptului că a fost provocat, agresat și hăituit de polițist. „Am băut toată noaptea, iar după incidentul care a avut în fața localului Parc Place am plecat spre casă cu propria-mi mașină. Am luat sabia cu intenția de a-l speria pe polițist”, a spus Slavco în fața instanței la prime înfăţişări.

Paradoxul lumii interlope

Deși este cunoscut ca o persoană periculoasă în zona unde locuiește și chiar ca și contrabandist, cazierul interlopului este imaculat. „La noi nu are niciun dosar”, a declarat sec purtătorul de cuvânt al frontieriștilor cărășeni, Iasmina Maghiar. Slavcea Avram este cunoscut ca fiind o persoană agresivă pe Clisura Dunării, iar antecendentele sale demonstrează acest lucru. „Cazierul lui este personal. Tot ce vă pot spune este că Slavcea Avram a mai fost cercetat pentru lovire și vătămare în anul 2009”, spune Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție. Dincolo de datele din cazier, polițiștii din Moldova Nouă îl cunosc îndeaproape.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 32 minute
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 57 minute
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 43 minute
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 22 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 21 minute
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Papa Francisc, nouă gafă la o întâlnire cu 200 de preoţi: ”La Vatican există o atmosferă de «frociaggine»” / „Homosexualii sunt nişte băieţi buni, ei îl caută pe Dumnezeu. Dar e mai bine să-i orientăm către un psiholog”

G4Media acum o ora
Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt italian vulgar şi insultător faţă de gay, sfătuindu-i pe homosexualii care vor să devină preoţi să se ducă la ”psiholog”, la câteva zile după un scandal în urma căruia şi-a cerut scuze, scrie presa italiană,

Amendă uriașă a UE pentru Ungaria, acuzată că nu respectă regulile azilului: 200 de milioane de euro și un milion pe zi până la adoptarea măsurilor

HotNews acum 4 ore
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat joi Ungaria pentru că nu a respectat decizia Uniunii Europene (UE) în domeniul azilului, scrie Reuters. Viktor Orban, la conferința conservatorilor de la BruxellesFoto: Simon Wohlfahrt/ AFP/ P

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°