BCR: Vedem încă probleme cu întreprinderile, dar dacă statul va plăti arieratele situaţia s-ar putea îmbunătăţi
FMI: Băncile s-au orientat către sectorul exportatorilor, în timp ce IMM-urile au dificultăţi în accesarea finanţării
BRD: România nu este Grecia, dar încă nu a început relansarea, băncile încearcă să vadă dincolo de muntele de credite neperformante
Bancherii consideră că principala problemă este în sectorul corporate, în particular în zona firmelor mici şi mijlocii (IMM-uri), "a căror luptă de a-şi plăti datoriile a fost îngreunată de faptul că sectorul public nu-şi achită facturile la timp", se arată într-o analiză a Financial Times (FT). "Vedem încă probleme cu IMM-urile, care sunt supuse unor presiuni pe fluxul de numerar. Însă arieratele statului trebuie plătite, conform acordului României cu FMI, iar dacă se va întâmpla acest lucru situaţia se va îmbunătăţi într-o oarecare măsură", spune directorul general al BCR, Dominic Bruynseels, citat de Mediafax.
OTP Bank avertizează că mediul macroeconomic "înnegurat" amplifică riscul creşterii creditelor neperformante în următoarele trimestre.
Bancherii susţin că vor să ajute IMM-urile
Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek, afirmă că IMM-urile au probleme de finanţare, nefiind sprijinite de bănci. "Competiţia s-a intensificat pentru creditele către companiile mari, bine cunoscute, în special din sectorul exportatorilor, în timp ce IMM-urile, în special cele fără vechime, au dificultăţi în accesarea finanţării de la bănci", a spus Lybek.
Bruynseels insistă însă că băncile nu privează IMM-urile de finanţare. "De fapt, suntem realişti în privinţa şanselor ca IMM-urile să depăşească această perioadă. Oferim susţinere celor despre care credem că o vor depăşi", spune şeful BCR.
Creditele neperformante rămân o probl