Cei care au contribuit substanţial la realizarea veniturilor vor primi stimulentele săptămâna viitoare, a declarat Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Sursa: Codrin Prisecaru
"Aceste stimulente trebuie acordate doar acelor angajaţi care contribuie la realizarea programului de creştere a veniturilor şi de scădere a evaziunii fiscale, şi nu ca ajutor social", a spus Blejnar, citat de Agerpres.
Pe de altă parte ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, declara că salariaţii îşi vor primi stimulentele numai după ce se va finaliza evaluarea la nivel teritorial.
"Împreună cu liderii de sindicat credem că cel mai bine este să se formeze o comisie care să analizeze propunerile de acordare a stimulentelor. Sunt semnale şi au fost multe semnale şi în perioada ministrului Vlădescu că acest sistem de stimulente nu funcţionează conform legii", afirma ministrul.
Criterii de analiză pentru angajaţi
Potrivit lui Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, s-a convenit ca astăzi să se stabiliească criteriile de analiză a angajaţilor pe baza cărora îşi vor primi stimulentele.
"Vrem foarte mult ca cei care stau în timpul serviciului să nu mai ia stimulente. Am considerat necesară restabilirea modului de acordare şi asta va face comisia. Obligatoriu trebuie să dăm drumul, astfel încât sâmbătă sau luni să avem aceste stimulente pe card", a spus Oprescu.