Încheiem „săptămâna Llosa“ cu un fragment dintr-un roman autobiografic al marelui scriitor peruvian: „Mătuşa Julia şi condeierul“.
Minutul de lectură
O poveste despre frământările unui tânăr redactor de ştiri (18 ani) atins de o dragoste năvalnică pentru mult mai vârstnica lui mătuşă (32 de ani). Căsătoria lor avea să reziste nouă ani.
„M-am învârtit prin preajmă, cuprins de sentimente contradictorii: nelinişte, mânie, tristeţe, dorinţa de a o pălmui şi a o săruta pe mătuşa Julia. Tocmai terminasem unul din tururile mele agitate, când am văzut-o coborând dintr-o maşină de lux, cu matriculă diplomatică. M-am apropiat în grabă, simţind că-mi tremură picioarele de gelozie şi furie şi hotărât să mă încaier cu rivalul meu, oricine ar fi fost el. Era un bărbat cu părul cărunt, iar în maşină se mai afla o doamnă. Mătuşa Julia m-a prezentat ca nepot al cumnatului ei, iar pe ei ca ambasadori ai Boliviei. M-am simţit ridicol şi, totodată, am avut senzaţia că mi se lua o povară de pe suflet. Când maşina a pornit, am apucat-o pe mătuşa Julia de braţ şi aproape târâş am făcut-o să traverseze bulevardul şi să meargă înspre faleză.
- Ia te uită, ce fire ai!, am auzit-o spunând în timp ce ne apropiam de mare. În faţa bietului doctor Gumucio luaseşi o figură de sugrumător.
- Dacă voi sugruma pe cineva, tu vei fi aceea, îi zisei. Te aştept de la trei şi acum este unsprezece noaptea. Ai uitat că aveam întâlnire?
- N-am uitat, îmi răspunse cu hotărâre. Te-am lăsat înadins să mă aştepţi.
Ajunseserăm în micul parc situat în faţa seminarului iezuit. Era pustiu, iar umezeala, cu toate că nu ploua, făcea ca iarba, dafinii şi tufele de muşcate să strălucească.
- Bine, hai să lăsăm cearta pe altădată, îi zisei, obligând-o să se aşeze într-un loc deasupra falezei, unde frământarea mării urca sincronă şi intensă. Acum mai avem puţin timp, dar multe
