Viaţa noastră pare scrisă de un Condeier de talia celui imaginat de Mario Vargas Llosa.

Cred că una dintre cele mai bune cărţi ale proaspătului laureat Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa, este „Mătuşa Julia şi condeierul". (Salut iniţiativa de azi a colegului Grigore Cartianu care, în sfârşit, a publicat în locul editorialului său un fragment din acest roman. Poate şi criticul literar Nicolae Manolescu va scrie o cronică la un roman al lui Llosa, asta după ce a ratat să scrie despre cărţile unui alt câştigător Nobel, Herta Müller, deşi pretinde că le-a citit. Mi-ar plăcea să scrie mai mult despre cărţi şi mai puţin despre futilităţi, precum premiul UTC pe care Herta Müller nu l-a refuzat în '82. Până la urmă, fiecare om este liber să copieze şi să scrie ce vrea...)

Există în „Mătuşa Julia şi condeierul" un personaj memorabil: Pedro Camacho, un scriitor care scrie zilnic scenarii radiofonice pentru un post de radio din Lima. Serialele lui Camacho sunt pline de accidente, trădări, amoruri (tot arsenalul unei telenovele) şi se bucură de un succes imens la public. Ritmul în care scrie este infernal. La un moment dat, scenaristul pierde controlul poveştilor, aşa încât personajele care muriseră în episoadele anterioare apar ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, alte personaje trec dintr-o poveste într-alta, telenovela o ia razna şi publicul, până atunci vrăjit, este cuprins de confuzie.

Urmărind tonele (de zgură) de ştiri care se revarsă în fiecare zi, am senzaţia că viaţa noastră este scrisă de un Condeier de talia celui imaginat de Llosa. Uneori, mă întreb dacă mama şi fiul ei, care au murit intoxicaţi cu fum într-un apartament ­(Ştirile Pro TV), nu cumva sunt cei care, aflaţi la volanul unui automobil, au intrat frontal într-un autobuz (Antena 1). Mă întreb dacă săptămâna trecută a fost cutremur în Vrancea şi dacă vizionarul Ioan Istrate a reuş