Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Adamclisi investeşte într-o bază sportivă

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 octombrie 2010 ·

Obiectivul, destinat atât elevilor, cât şi locuitorilor comunei, va fi amplasat pe actualul teren de fotbal

Anton Burcea, primarul din Adamclisi, va demara construcţia unei baze sportive.

Valoarea totală a investiţiei va fi, potrivit primarului, de 500.000 de lei, din care 200.000 de lei au intrat deja în contul Primăriei. „Proiectul a fost depus anterior la Cancelaria primului ministru şi acum am primit primii bani", a precizat primarul Burcea.

Autoritatea locală din Adamclisi intenţionează să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea unor drumuri. „Am încheiat contract cu o firmă de consultanţă pentru depunerea unui proiect pe Măsura 125 - îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii. Este vorba despre reabilitarea unor drumuri forestiere şi agricole, care să lege comuna de şoseaua naţională", a afirmat edilul. Potrivit primarului, este vorba despre asfaltarea de drumuri în lungime de aproximativ 15 km.

Alimentare cu apă în satul Abrud

O prioritate pentru edilul din Adamclisi este şi alimentarea cu apă a satului Abrud. Documentaţia pentru această investiţie va fi depusă spre finanţare la Ministerul Mediului. Există deja un proiect pentru acest obiectiv şi urmează să se elaboreze şi studiul de fezabilitate. În satul Abrud sunt aproximativ 40 de gospodării, care se alimentează cu apă de la o cişmea. În opinia primarului, alimentarea cu apă curentă a acestui sat ar fi o şansă pentru repopularea lui. „Este o zonă foarte frumoasă. Mulţi au case sau terenuri acolo, dar nu locuiesc în Abrud. Această investiţie ar putea duce la repopularea satului", a precizat primarul Burcea. Edilul a precizat că intenţionează să reabiliteze şi drumul dintre Adamclisi şi Abrud, pe care circulă şi microbuzul care transportă copiii la şcoală. „Sunt vreo şapte kilometri până la Abrud şi 12-13 k

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 28 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 46 minute
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 34 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 21 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 4 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 3 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Mediafax acum o ora
Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare are loc în zona de pădure a localităţii Ponorâta pentru găsirea unui bărbat de 55 ani plecat după ciuperci, dispărut din grupul din care făcea parte de mai bine de două ore şi jumatate şi care nu are

Vremea

București
acum

31°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

28°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°