Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestul cadrelor didactice din Piteşti s-a încheiat

Publicat in Romania Libera, vineri 15 octombrie 2010 ·

Protestul celor aproape 200 de cadre didactice din Piteşti, desfăşurat vineri, în faţa sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, s-a încheiat, 20 dintre acestea plecând cu un microbuz spre Bucureşti pentru a picheta, alături de alţi profesori, Ministerul Educaţiei, potrivit Mediafax.

Cadrele didactice de la Liceul de Arte Plastice "Dinu Lipatti" din Piteşti au reclamat conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Argeş că nu şi-au primit salariile, vineri fiind zi de plată. Profesorii au spus nu şi-au primit banii din cauza epuizării bugetului acordat instituţiei de învăţământ.

Inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, prof. Gabriel Bratu, a spus că s-a încercat un conflict extins şi crearea unei atmosfere tensionate, dar nu s-a întâmplat nimic, precizând că nu există nicio problemă de salarizare.

"La Liceul de Artă există un mare număr de norme suplimentare, profesorii având fiecare mai multe norme, deoarece sunt puţini şi cu specializări mai rare, iar banii pentru acest an s-au epuizat. Am identificat resurse de plată în altă parte pentru luna aceasta, dar şi pentru lunile viitoare. Conform legii, există posibilitatea să putem lua bani de la o unitate de învăţământ în care este surplus de bani şi să-i transferăm acolo unde este lipsa, iar Primăria Piteşti, centrul bugetar unde vin toţi banii pentru învăţământul din oraş, trebuie să ne sprijine în acest sens, iar luni oamenii vor lua banii", a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, prof Gabriel Bratu.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei aproape 200 de profesorii şi-au încheiat protestul din faţa sediului ISJ Argeş, în timp ce 20 de cadre didactice au plecat cu un microbuz la Bucureşti, pentru a se alătura celor care pichetează Ministerul Educaţiei.

Aproximativ 200 de cadre didactice de la instituţii de învăţământ din municipiul Piteşti au protestat în faţa Inspect

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 16 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°