Ca si in cazul altor surse vegetale, usturoiul a fost cunoscut si aplicat in scopuri terapeutice inca din antichitate. Hipocrate, cel caruia i se spune astazi parintele medicinei moderne, folosea usturoiul in tratarea infectiilor, a ranilor si a bolilor intestinale.
Egiptenii din antichitate considerau usturoiul un bun medicament si il utilizau la tratarea durerilor de cap, a problemelor de inima, a slabiciunii trupului si la eliminarea viermilor intestinali.
Mai tarziu, soldatii romani credeau ca usturoiul le da curaj, forta si energie in lupte. Legiunile romane erau in mod frecvent aprovizionate cu capatani de usturoi, de dimensiuni neobisnuite, cam cat marul.
Se pare ca romanii nu introduceau usturoiul in prepararea mancarurilor, preferand sa-l utilizeze inainte de masa, ca aperitiv.
In evul mediu, usturoiul era privit ca o forta benefica impotriva raului, ceea ce a inspirat crearea de legende, potrivit carora aceasta leguma ar avea efect asupra duhurilor rele. Superstitia a avut impact si pe teritoriul romanesc, unde, inca si astazi, sunt practicate ritualuri pe baza de usturoi, pentru indepartarea fortelor malefice.
Cercetarile moderne au dovedit cu certitudine ca usturoiul contribuie la buna functionare a tubului digestiv, la consolidarea rezistentei fata de agresiuni microbiene si virotice si la regenerarea normala a dermei.
Usturoiul contine 200 de substante active (vitamine, minerale, aminoacizi, enzime) si 70 de compusi ce au in structura lor sulf, ceea ce il face util in tratamentul unor boli cronice.
Folosit candva si in combaterea epidemiilor de ciuma, usturoiul este capabil sa distruga virusi, germeni patogeni si diversi microbi. Este dovedita capacitate sa impresionanta de a subtia peretii vaselor de sange, de a mari volumul arterelor si al arteriolelor, de a scadea val
