Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldovanu (de la CJC)... frate cu asfaltul

Publicat in Ziua Constanta, vineri 15 octombrie 2010 ·

Ce să facem şi noi? Protestăm! În loc să ne pierdem vremea în gheretele sufocante şi în faţa unor contribuabili neliniştiţi, mai bine o scandare de jale să interpretăm.

Da, bugetarii au ieşit în stradă, dar nu orice fel de bugetari (pe care îi cred cu tot sufletul că suferă), ci bugetarii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Chiar şi aşa, în interiorul „organizaţiei" sunt mulţi funcţionari care câştigă puţini bani pentru cât muncesc dar, nu-i aşa, există câteva persoane care se întreceau în defilări ca pe podium cu ţinute care mai de care, cu pantofi scumpi şi bijuterii sclipitoare. Iată că vremurile când priveau din stratosferă muritorii de la ghişeu au apus într-o beznă apocaliptică, iar crudul adevăr le-a luat locul. Este foarte adevărat şi faptul că, atunci când câştigi mult, cheltuieşti mult, că aşa-i învăţat omul, dar o mică economie acolo nu strică. Nu iau apărarea nimănui şi nu incriminez, dar mai am câteva sclipiri de aduceri aminte. Cu toţii o ducem greu din pricina unora şi a altora, dar să vezi cum domnii şi doamnele de la Finanţe ies în stradă şi manifestă pentru salariile mici, fără stimulente, parcă îţi aduci aminte de clipele de coşmar când mergeai la „Circa" Financiară şi lăsai şi pielea de pe tine pentru te miri ce, iar acum afli că din banii tăi erau plătiţi „extra" salariu. Acum îţi mai e milă? Dar, şi mai frumos mi s-a părut că nemulţumiţilor de la Finanţe li s-au alăturat colegii de la Consiliul Judeţean. Dintre ei, chiar dacă pare că am ceva împotriva persoanei cu pricina, a răsărit Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Îmi pare rău, dar ce să fac, era inevitabil să nu-l observi pe singurul angajat care răbufnise în poziţia aproape lotus, pe asfaltul rece. Îmi permit, de la nivelul meu, oarecum inferior în ceea ce priveşte vârsta, să-i dau un sfat acestuia: dacă dorea să ne exemplifice modalitatea în care

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Rezultate finale pentru Europarlamentare2024: PSD PNL – 48,55%, AUR – 14,93%, ADU – 8,71%

G4Media acum 4 ore
Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR – 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (trei mandate), potrivit rezultatelor fina

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 6 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°