Fiecare trage pentru el. Fiecare se descurca cum poate ca "sa se scoata", dupa cum e vorba romaneasca. Mai rau este cand clasica sintagma, afecteaza vietile oamenilor care aflati in culmea disperarii, cu teama de a nu muri de foame, pentru ca le-a placut cartea si mai mult decat atat le-a placut sa-i invete si pe altii, ies in strada strigandu-si disperarea.
Amagiti cu promisiuni, precum copiii mici carora parintii le promit o bicicleta daca iau premiul I la sfarsitul anului scolar, au trait dascalii nostrii inca din 2008.
Promisiunile unui sistem politic care uita sa-si tina cuvantul si mai mult decat atat, aplica penalizari chiar daca temele sunt facute la timp si se obtin si premii recunoscute international.
Haideti sa ne amintim cum in anul 2008, presedintele Basescu si premierul Tariceanu s-au certat indelung pe tema majorarii salariilor cadrelor didactice. Basescu sustinea marirea salariilor, Tariceanu spunea ca nu sunt bani pentru aceasta.
Majorarea nu a mai avut loc. Astazi, presedintele recunoaste ca Romania nu poate plati profesorii asa cum ar trebui. Dar, iata ce sustinea Basescu in cursa electorala din 2004, in care intra in tandem cu liberalul Tariceanu. "Ca presedinte, voi avea o relatie de parteneriat institutional cu primul-ministru, domul Calin Popescu-Tariceanu. Voi avea grija ca problemele dumneavoastra sa se regaseasca pe agenda institutiilor guvernamentale. Voi cere rezolvarea lor si, impreuna, vom gasi solutii", scria Basescu in scrisoarea adresata profesorilor.
In acest context, astazi, nu intarzie insa scuzele presedentiale, care, asa cum ne-a obisnuit, niciodata nu si-a cunoscut greseala sau incapacitatea de a-si tine promisiunile. "Profesorii nu muncesc destul!". I-as aminti aici, domnului presedinte ca un dascal trebuie sa convinga intr-o ora aproximativ 25 de copii si/sau adolesce
