Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Observator de Constanţa Alesii locali PSD, vor reforma admininistrativa

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

In cadrul lucrarilor sedintei au punctat cele patru teme printre acestea si descentralizarea financiara

Social Democratii fac strategii pentru dezvoltare regionala si absorbtia fondurilor europene

Liga Alesilor Locali ai PSD s-a intrunit, vineri, la Bucuresti, la eveniment participand aproximativ 600 de primari si presedinti de Consilii Judetene. Pe ordinea de zi, social democratii au avut patru teme de dezbatere. Prima dintre acestea a facut referire la administratia locala si centrala, pe care liderii PSD o considera intre reforma si blocaj.

De la Constanta a participat o delegatie formata din presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Daniel Constantinescu, vicepresedintii Cristinel Dragomir si Cristian Darie, primarii oraselor Navodari (Nicolae Matei), Eforie (Ion Ovidiu Brailoiu), Mangalia (Claudiu Tusac), viceprimarul Constantei, Gabriel Stan, precum si primari ai comunelor constantene.

Vicepresedintele Consiliului Judetean Constanta, Cristinel Dragomir considera ca in conditiile actuale cand Guvernul impune reduceri de personal, administratiile locale intampina probleme tot mai multe. "Pe langa diminuarea cu 25% a salariilor din administratia locala Guvernul a decis si taierea sporurilor, fapt ce a dus ca in prezent functionarii publici sa aiba salarii foarte mici. Noi am inteles ca administratia locala trebuie sa fie liantul intre cetateni si administratia centrala, ca trebuie sa sprijinim cetatenii in rezolvarea problemelor pe care le au. In conditiile de fata administratia locala nu poate functiona la parametrii normali in conditiile in care salariile sunt foarte mici, in conditiile in care Guvernul vine si blocheaza activitatea primariilor si a Consiliilor Judetene prin ingridirea unor drepturi prin centralizarea fondurilor si chiar prin obligarea primariilor sa isi reduca fondul de cheltuieli cu 20%. PSD incearca sa ofere o alterna

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum 2 ore
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum 45 minute
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 10 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 9 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 14 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 13 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°