Încă un Congres, încă o schimbare la faţă. În mod normal, o asemenea adunare se ţine o dată la patru ani şi reprezintă ceva deosebit în viaţa unui partid. La PSD nu cred că mai ştie cineva câte congrese ordinare şi extraordinare s-au ţinut în ultimii patru ani.

Acest al doilea congres extraordinar din 2010, celălalt a fost în februarie, este menit de a reaşeza harta puterii pesediste şi consolidării puterii lui Ponta. Ales pe fondul nemulţumirilor faţă de eşecul lui Geoană la prezidenţiale, Ponta a muncit din greu să schimbe, în aceste luni, faţa conducerilor judeţene şi să-şi pună oamenii săi. Ca la orice schimbare de acest fel lucrurile n-au fost mereu liniştite. Între timp şi greii Năstase şi Iliescu s-au mai consolidat puţin, iar în momentul de faţă grupările sunt bine delimitate, fără a fi în contradicţie. Liviu Dragnea şi-a regăsit, şi el, locul în schemă, Adrian Năstase a luat jucăria construcţiei guvernamentale iar Ion Iliescu este un fel de guru, a cărui voce este atent ascultată. În timpul ăsta Victor Ponta are un partid fericit, care urcă în sondaje ca Făt Frumos din poveste.

Doi oameni nu-i dau încă un confort definitiv: Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. În ultimele zile Geoană a vorbit despre un PSD cu botniţa la liberă exprimare, şi a configurat o imagine a unui partid vetust. Geoană a făcut turul presei pentru a spune acest lucru, dar reacţia colegilor săi a fost exact pe dos. Aşa cum nu a ştiut să piardă preşedinţia României într-un mod onorabil, Geoană nu ştie să gestioneze nici pierderea funcţiei, la precedentul Congres. Pentru pesedişti, la fel ca restul cetăţenilor din această ţară, trebuie să existe mereu o victimă a nereuşitelor lor. În cazul de faţă ea este identificată cu Mircea Geoană. Dacă Geoană ar sta, cuminte, deoparte, aşa cum a făcut, o lungă perioadă Nastase, ar avea de câştigat. Veşnicele sale tânguiri stârnesc mai multă re