Dupa pierderea lamentabila a puterii in 2000, taranistilor li s-au subtilizat mesajul justitiar asupra trecutului comunist si ideologia crestin-democrata, doua importante mize intre sforari, strategi de doi bani si politicieni de orientari politice incerte. Ipoteza merita demonstrata.
Renascandu-se in zilele Revolutiei, PNTCD a starnit animozitati ca si PNL, PSDR, fostii comunisti vazand in partidele istorice o incercare de restaurare a status quo-ului antebelic.
Oricine realizeaza ca drumul ne-ar fi fost scutit de imparteala primitiva a prazii si de tranzitia prelungita peste poate. A beneficiat initial de carisma presedintelui Corneliu Coposu, neratand Parlamentul in primele trei legislaturi.
Din pacate, dupa stramutarea Seniorului in campi cu verdeata, partidul si-a pierdurt verticalitatea si doctrina, chiar daca 95 % dintre romani se declarau crestini. S-a cramponat de lideri ingusti, asa-zisii "talibani", inapti de lucrul in echipa. Fara a sti sa iasa din infrangere, staff-ul taranist s-a prabusit, antrenand in degringolada o multime de oameni valorosi. Orgoliile nenorocite la varf au generat apoi disolutia interna, dezechilibrand esichierul politic pe partea dreapta.
Majoritari in Parlamentul European, popularii si crestin democratii si-au cautat o alta formatiune-pereche in Romania. Oportunitatea a aglomerat culoarul crestin democrat pana la busculada, Valeriu Stoica, Th. Stolojan, Emil Boc, C.V.Tudor, Becali, Magureanu, V. Lupu, Milut, Pavelescu etc. poftind uzufructul curentelor in voga.
Doctrina politica, vorba goala
Se stie ca doctrina politica la romani ramane vorba goala, pozitionarile de la stanga la dreapta fiind doar conjuncturale. Dar, in criza aceea de identitate, bazinul electoral de dreapta parea foarte atragator. Au intrigat si canibalizarea, maniera fripturista, lipsita de fa