Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri, răniţi grav în urma unei explozii la Timişoara

Publicat in Romania Libera, duminică 17 octombrie 2010 ·

Doi tineri au ajuns la spital în stare gravă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei explozii care a avut loc într-o casă din municipiul Timişoara, deflagraţia fiind urmată de un incendiu, potrivit Mediafax.

Potrivit pompierilor care au intervenit la faţa locului, din primele cercetări a reieşit că explozia s-a petrecut în urma unei acumulări de gaze. În urma incidentului, casa aflată pe strada Cloşca, din Timişoara a fost distrusă în totalitate, iar doi adolescenţi, un băiat şi o fată, au suferit arsuri.

Cei doi tineri răniţi au fost preluaţi, duminică dimineaţă, de o aeronavă militară, aceştia urmând să ajungă la un spital din Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara, Liana Dacilescu, a spus că tinerii au arsuri pe 25, respectiv 65 la sută din suprafaţa corpului, fata fiind în stare mai gravă. Fata are 21 ani, iar băiatul 16 ani.De asemenea, o a treia persoană, un bărbat care se afla într-o anexă a casei unde s-a produs explozia, a suferit arsuri, însă viaţa nu i-a fost pusă în pericol.

Din primele cercetări, potrivit dispeceratului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, explozia s-a produs după ce în casă s-a acumulat gaz din cauza unor probleme la magistrala de gaz.

La locul exploziei se află poliţişti şi echipe de la distribuitorul de gaz.

Strada Cloşca, unde se află casa în care a avut loc explozia, a fost blocată şi se circulă pe rute ocolitoare, pentru că muncitorii au săpat o groapă în apropierea imobilului, în zona magistralei de gaz, pentru a vedea care sunt avariile de la care s-ar fi putut produce acumularea de gaz. Poliţia Timiş va deschide o anchetă pentru a stabili cine este vinovat de producerea exploziei, după ce va primi rezultatele anchetei de la ISU Banat şi de la E. On Gaz.

Doi tineri au ajuns la spital în stare gravă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 19 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 27 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°