Ar putea fi, lejer, o poveste cu "a fost odată, ca niciodată". Este, în mod cert, o istorioară cu un oarece conţinut de alcool. Fără beţie, dar cu multă bere, că doar e vorba (şi) despre München, poate cel mai elegant şi scump oraş din Germania, "capitala Oktoberfest". Dar mai întâi de toate este vorba despre o fetiţă pentru care parada modei nu este doar o joacă în faţa oglinzii din dormitor, în pantofii cu toc ai mamei.
Totul a început cu un Oktoberfest. În 2007. Sarah Michelle era cu părinţii într-unul dintre numeroasele corturi în care oamenii mari savurau celebra bere germană, iar copiii care-i însoţeau urmăreau fascinaţi spectacolul, după un epuizant tur al parcului de distracţii instalat în buricul târgului, cu ocazia petrecerii-maraton. Sarah n-avea decât 4 anişori şi ceva (s-a născut la 12 iulie 2003) şi era toată numai ochi. La fel şi doi vecini de la masă. O doamnă şi un domn, care nu-i ratau fetiţei nici o mişcare. Destul de suspect pentru părinţii fetei, care, firesc îngrijoraţi, i-au abordat pe cei doi. Nu era vorba despre nici un pericol. Nu intenţionau s-o răpească, nici nu erau pedofili. Doamna recruta modele. Top-modele în miniatură, pentru marile case de modă ale lumii, care şi-au dat seama că există o piaţă generoasă şi a modei pentru cei mici. Căci, parafrazând titlul unui film celebru, nu doar "Diavolul se îmbracă la Prada", ci şi "Copiii se îmbracă la Dior". Sau Prada. Sau Fendi. Sau Diesel, Calvin Klein sau Sarabanda ("La moda che piace anche ai bambini")...
TALENT NATIV
I-au detectat micuţei Sarah un talent nativ. Gesturile ei trădau viitorul top-model, cu ochii-ţintă în camera foto. Era doar un dop de copil, dar ochiul format al agentei i-a depistat aplecarea spre modeling.
A fost suficientă o şedinţă foto pentru ca Sarah Michelle, personajul poveştii noastre, să convingă. Italia o aşt