Telefericul din Armenia (tara aflata la jonctiunea dintre Europa si Asia), considerat cel mai lung din lume, a costat 18 milioane de dolari si se intinde pe o distanta de 5,6 kilometri, facilitand accesul la o manastire straveche.
Telefericul ruleaza la o viteza de 37 km/h si ajunge la destinatie in 11 minute, informeaza Discovery.
Constructia, amplasata in muntii din sudul Armeniei, a fost inaugurata de presedintele tarii, Serzh Sarkisian, si de mai marele bisericii, Karekin al II-lea, deoarece capatul de linie ajunge la manastirea Tatev, unul dintre cele mai importante lacasuri de cult si un punct turistic atractiv in Armenia.
"Si cele mai idealiste visuri pot deveni realitate cu determinare si credinta" a declarat presedintele tarii.
Fondurile necesare uimitoarei constructii au provenit din donatii. In punctul cel mai inalt al liniei teleferice, cabina este suspendata la 321 de metri deasupra solului.
Exista 2 cabine, fiecare avand capacitatea de 25 de pasageri. Acestia platesc un bilet in valoare de 8 dolari.
Locuitorii zonei spera ca inaugurarea acestei linii de teleferic sa ajute economia tarii, sa opreasca emigratia tinerilor, deoarece mediile rurale din Armenia sunt inca incremenite in timp.
Cea mai lunga linie de teleferic din lume este parte a unui amplu proiect in valoare de 50 de milioane de dolari, din fonduri mixte, indreptat spre dezvoltarea turismului in cele 15 regiuni traditional istorice din statul armean.
Recordul precedent era detinut de Sandia Peak din SUA, statul New Mexico, ce sustinea o linie de 4.3 kilometri.
Telefericul din Armenia (tara aflata la jonctiunea dintre Europa si Asia), considerat cel mai lung din lume, a costat 18 milioane de dolari si se intinde pe o distanta de 5,6 kilometri, facilitand accesul la o ma