Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte persoane au fost rănite la acest final de săptămână pe şoselele din Caraş- Severin

Publicat in Adevarul, luni 18 octombrie 2010 ·

Cele două evenimente în urma căruia şapte persoane au fost rănite au avut loc pe Drumul Naţional 58 şi Drumul Naţional 6. Şoferii care au produs aceste accidente sunt cercetaţi pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentele rutiere au avut loc pe două dintre cele mai circulate şosele din judeţul Caraş- Severin. În urma accidentului de pe Drumul Naţional 6 cinci persoane au fost rănite. Unul dintre pasageri au fost transportat la Spitalul din Timişoara fiind rănit grav.

„În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce D.Adrian de 21 ani, din judeţul Gorj, conducea un microbuz, din direcţia Lugoj spre Caransebeş, s-a angajat în depăşirea unui grup de autovehicule, moment în care nu a observat că în faţa coloanei de autovehicule depăşite, un autocamion efectua viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu acesta.

Autocamionul a fost condus de Z.Florin de 53 ani, din comuna Nădrag judeţul Timiş”, a spus agent Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş- Severin.

Un alt accident în urma căruia doi bărbaţi au ajuns în spital a avut loc la doar câţiva kilometri de Reşiţa. Accidentul a avut loc datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

„Accidentul a avut loc pe DN 58. Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce C.Florin Emil de 30 de ani, domiciliat în Sacu, jud. Caraş-Severin, conducea un autoturism, din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, nu a adaptat viteza la condiţiile meteo nefavorabile, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontala cu autoturismul ce rula regulamentar din sens opus, condus de M. Adrian, de 48 de ani, din Reşiţa”, a spus Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş- Severin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 39 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 22 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 32 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°