Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacţii la stenogramele despre controlul editorial al lui Vîntu

Publicat in Romania Libera, luni 18 octombrie 2010 ·

Câţiva şefi din cadrul trustului Realitatea-Caţavencu au oferit sau au refuzat să ofere reacţii la stenogramele publicate luni de presa centrală, în care aceştia primau indicaţii clare de la patronul Sorin Ovidiu Vîntu în legătură cu politica editorială a instituţiilor media din trust.

Astfel, contactat de Hotnews, fostul preşedinte al grupului Realitatea-Caţavencu, Sergiu Toader, s-a arătat dezinteresat: „Orice aţi dori nu mă interesează. Mă deranjaţi!".

În schimb, directorul editorial al televiziunii Realitatea TV, Cătălin Popa, a replicat, pentru realitatea.net, că Vîntu nu putea să controleze conţinutul programelor.

„Eu cred că se încearcă acreditarea ideii că Vîntu personal controla programul Realitatea TV. Şi dacă şi-ar propune acest lucru, ideea ca un mogul să facă asta Vîntu, Patriciu e ridicol, pentru că la o televiziune lucrurile se schimbă de zeci de ori într-o zi. Să-ţi imaginezi că un om de afaceri stă şi se uită întruna la televizor şi controleaza ceea ce se dă pe post, indiferent de ceea ce se întâmplă, e absurdă. Şi chiar dacă Vîntu ar putea sugera un anumit tip de comportament, aşa cum poate reieşi din stenograme, tot ele arată că acest fapt nu se petrecea", a declarat Cătălin Popa.

De partea sa, Doru Buşcu, directorul editorial de la Acamedia Caţavencu, susţine că săptămânalul pe care îl conduce nu a ţinut cont de indicaţiile lui Sorin Ovidiu Vîntu.

„La Acamedia Caţavencu, independenţa editorială s-a văzut şi se vede în fiecare ediţie. Nu cred că există vreo publicaţie din lume care să fi scris mai mult şi mai negativ despre propriul patron aşa cum a făcut-o AC cu Vîntu", afirmă Buşcu.

Mai mult, acesta se arată scandalizat de faptul că stenogramele au fost făcute publice: „Cu ce drept sunt prezentate conversaţiile mele în public? Ele nu au legatură cu cazul Vîntu. Am să dau în judecată Parchetul şi SRI".

Doru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 16 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 57 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 26 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°