In primele noua luni ale acestui an au nascut, numai in Bacau, 76 de minore, dublu fata de anul trecut. Fetele au intre 13 si 17 ani si niciuna nu si-a abandonat copilul.
Fiecare nastere ar trebui sa reprezinte o bucurie pentru orice mama, dar cand evenimentul se produce aproape de varsta la care ele ar trebui sa se joace cu papusile, lucrurile se incadreaza mai degraba in anormal.
Este foarte greu de explicat, chiar si de catre psihologi cu experienta, ce simte cu adevarat o copila care se trezeste pur si simplu in brate cu propriul copil. Sentimentele contradictorii provocate de o asemenea inedita postura pot produce confuzie de moment si disfunctii cel putin comportamentale pe termen lung.
Despre tati nu se vorbeste nimic. Stirea prezentata pe un post TV si sufocata de tumultul evenimentelor politice nu ne-a aratat si posibilele aspecte penale ale situatiei, care deja a devenit un fenomen social in fata caruia suntem tot mai neputinciosi si cu care trebuie sa ne obisnuim.
Faptul ca nicio frageda mamica nu si-a abandonat copilul creeaza, in aparenta, un motiv de satisfactie colectiva. In profunzime, insa, asta inseamna ca fenomenul a devenit banal, ca nu mai este o rusine sa fii gravida la treisprezece ani si ca practica se va perpetua sub privirile tot mai neputincioase ale institutiilor statului abilitate sa intervina in astfel de cazuri.
Cu fiecare minora care naste, ceva se surpa pe nesimtite in rolul social al familiei, in capacitatea educationala a societatii, in viteza de reactie a celor care ar trebui sa se autosesizeze in cazurile penale. Si tocmai pentru ca sunt multi factori implicati, responsabilitatea se dilueaza.
Ajungem la un tablou cunoscut. Romania nu prea mai are capacitate de preventie, iar reactia este de cele mai multe ori anemica sau tardiva. Asa se face ca dezvoltam un al
