Băncile au ajuns să le impună clienţilor marje fixe de 9% ca urmare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 50/2010 privind transparentizarea contractelor de creditare. Acest nivel ridicat al marjei este greu de justificat.

Unele dintre cele mai mari bănci din România, filiale ale unor bănci din străinătate, în dorinţa de a-şi conserva profiturile, au impus clienţilor prin acte adiţionale la contractele de credit marje fixe pentru contractele vechi de credit de aproximativ 9%, la care se mai adaugă şi comisioanele.

Marja fixă a fost calculată de aceste bănci ca diferenţa între rata nominală a dobânzii aferente contractului de creditare la momentul actual, care în majoritatea cazurilor este egală cu cea de la momentul contractării creditului, din care se scade cotaţia actuală a indicelui EURIBOR.

Această modalitate de calcul nu are nicio justificare economică. Este o formulă de calcul "deşteaptă" deoarece dobânda nominală aferentă creditului a rămas aceeaşi, băncile neajustând-o în funcţie de condiţiile pieţei.

În schimb, cotaţia EURIBOR la momentul actual este cu aproape 4 puncte procentuale mai mică decât cea de la momentul semnării contractului. Ca urmare, băncile au un câştig suplimentar de aproape 4 puncte procentuale prin aplicarea unui artificiu simplu.

În plus, putem spune că băncile-mamă nu sunt consecvente întrucât acest comportament "corect" al subsidiarelor nu l-au aplicat şi nu îl aplică şi în ţările lor de origine.

Niciun bancher nu poate susţine în mod obiectiv şi transparent o marjă fixă de 9% în România la un credit în euro. Peste câţiva ani, când Euribor va creşte din nou la valori de 4% sau 5%, niciun bancher nu va putea explica dobânzile de 13% sau 14% la care vor ajunge creditele contractate în trecut şi a căror marjă fixă e determinată după formula anterioară.

Trecând peste faptul că băncile practică marje mar