Dacă până în urmă cu două decenii în majoritatea cazurilor de spionaj era vorba de agenţi bine antrenaţi, care vânau secrete diplomatice, politice şi militare, astăzi, în climatul economic dominat de ascensiunea chineză, secretele comerciale ale companiilor sunt cele mai căutate ţinte.
Cel mai proaspăt exemplu din Statele Unite privind interesul guvernului şi al companiilor chineze pentru secretele comerciale ale firmelor occidentale îl reprezintă cazul chimistului chinez Huang Kexue, 45 de ani, inculpat în prezent în statul Indiana pentru spionaj economic în favoarea Chinei. Fostul cercetător în laboratoarele gigantului Dow Chemical s-a născut în China şi a emigrat în SUA în 1995, obţinând dreptul legal de rezidenţă şi acces pe piaţa muncii. Până în 2008, când a fost concediat, Kexue a lucrat în secţia de cercetare agrochimică a Dow Chemical, unde căuta metode de îmbunătăţire a insecticidelor comercializate de compania americană. Ca orice alt profesionist disponibilizat în primele luni de criză economică, Kexue ar fi urmat să aibă câteva probleme în a-şi găsi o nouă slujbă în Statele Unite. Însă chimistul, care în timpul vizitelor în ţara natală preda ca profesor invitat la o universitate chineză, a devenit rapid câştigătorul unui împrumut nerambursabil acordat de o fundaţie a guvernului de la Beijing pentru a demara, pe teritoriul Chinei, cercetări în acelaşi domeniu în care activa pentru Dow Chemical - îmbunătăţirea insecticidelor.
În prezent, procurorii americani îl acuză pe Kexue de spionaj economic în favoarea Chinei, susţinând că cercetătorul a dezvăluit informaţii ştiinţifice din portofoliul angajatorului american şi a primit bani din partea Fundaţiei pentru Ştiinţe Naturale a Chinei ca răsplată pentru informaţiile culese. Mai mult, afirmă acuzarea, citată de NYT, dată fiind iminenta expirare a patentelor Dow înregistrate în China, Kexue