Magda Marincovici
● Şef Sănătate
● 28 august 1955
● Bucureşti
De ce am rămas? Pentru că exact când mă pregăteam să plec, în urmă cu vreo 15 ani, m-am împiedicat şi m-am măritat. Iar luna de miere a depăşit normalul, adică s-a întins vreo câţiva ani. Buni. De ce să fi plecat?
Pentru că exact când făceam planuri de plecare, pe o bancă în Cişmigiu, am descoperit frumuseţea platanilor. În oglindă, aceeaşi imagine, dar la Basel, în faţa unei catedrale umbrite de doi platani respectabili. Pentru subiectul de faţă, respectiv "de ce am rămas în ţară", ar da bine să mă isterizez patriotic, străduindu-mă să vă conving că platani ca în Cişmigiu nu mai sunt nicăieri. Aiurea! Morala e cu totul alta: când stai la umbra platanului şi umbli la amintiri, s-a dus iubirea! Aşa că unde să mai pleci, când iubire nu e?!
Pentru că, aidoma tuturor fraierilor, mi-am zis că singura ţară pentru care aş da apartamentul din cartierul Tei ar fi Franţa. Ţara castelelor, a poveştilor, prinţeselor şi prinţilor. Asta era în capul meu hăt, demult! Şi m-a ţinut. Mult mai încoace, când chiar se jucau zarurile destinului şi trebuia să aleg aici sau în Franţa, am descoperit că acolo aş fi fost singură cuc, deoarece pur şi simplu nu era nimeni născut cu numele de Marincovici şi ceva din genele neamului meu.
Pentru că am convingerea de 2 lei că singura ţară de pe planeta asta unde mai este o urmă de Marincovici este Peru. Am eu acest gând că fiecare dintre noi are o clonă în cealaltă emisferă. Eu ştiu, încă din clasele primare, când am aflat că există o ţară numită Peru, că clona mea este în Peru. Şi că o Magda Marincovici este în Peru, identică cu Magda Marincovici din România. Dar acum, pe bune, ce afacere aş fi făcut să dau sărăcia din România pe cea din Peru, numai pentru că Peru e în altă emisferă şi că acolo n
