Gabriela Antoniu
● Redactor-şef adjunct
● 24.06.1973
● Bucureşti
Nu voi pleca niciodată din România. A pleca înseamnă pentru mine a-mi abandona identitatea, cu tot ceea ce înseamnă ea. Ori nu aş vrea, oricât de departe aş ajunge pe scara socială în ţara în care aş pleca, să port pe frunte eticheta de emigrant pripăşit prin acele locuri.
Aici am statutul meu, am rădăcinile mele, familia, într-un cuvânt, tot ceea ce contează pentru sufletul meu.
A pleca înseamnă a-mi lăsa aici sufletul şi a plimba pe alte meleaguri un corp golit de conţinut. Nici măcar amintirile nu te pot ajuta, din contră, îţi pot accentua dorul de casă. Şi oricâte avantaje aş avea acolo, nimic nu ar putea umple acest gol. În plus, mă gândesc că voi îmbătrâni, iar ceea ce aş căuta acum pe alte meleaguri (de obicei chestiuni materiale) nu ar avea mai târziu absolut nici o importanţă.
Cred că ideea de a pleca/de a rămâne în România ţine de structura fiecăruia în parte. Eu una nu sunt făcută să plec.
Gabriela Antoniu
● Redactor-şef adjunct
● 24.06.1973
● Bucureşti
Nu voi pleca niciodată din România. A pleca înseamnă pentru mine a-mi abandona identitatea, cu tot ceea ce înseamnă ea. Ori nu aş vrea, oricât de departe aş ajunge pe scara socială în ţara în care aş pleca, să port pe frunte eticheta de emigrant pripăşit prin acele locuri.
Aici am statutul meu, am rădăcinile mele, familia, într-un cuvânt, tot ceea ce contează pentru sufletul meu.
A pleca înseamnă a-mi lăsa aici sufletul şi a plimba pe alte meleaguri un corp golit de conţinut. Nici măcar amintirile nu te pot ajuta, din contră, îţi pot accentua dorul de casă. Şi oricâte avantaje aş avea acolo, nimic nu ar putea umple acest gol. În plus, mă gândesc că voi îmbătrâni, iar ceea ce aş căut
