Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Revin la CFR ca preşedinte!“

Publicat in Adevarul, marți 19 octombrie 2010 ·

Aflat la München pentru a-şi susţine foştii coechipieri în duelul cu Bayern, Eugen Trică le-a răspuns în glumă fanilor ardeleni, care-i cereau să joace din nou la Cluj. Trică n-a uitat perioada frumoasă petrecută la Cluj şi a ţinut neapărat să vină la München pentru a le face galerie din tribuna Stadionului Allianz Arena foştilor săi coechipieri.

Mijlocaşul Concordiei Chiajna Eugen Trică a profitat de zilele libere primite de la club şi a mers în capitala Bavariei pentru a fi alături de foştii săi colegi de la echipa din Gruia. Trică a vrut să meargă şi la Roma, dar nu a reuşit. I-a ieşit în schimb planul pentru München, aşa că fotbalistul a ajuns în Germania cu o zi înaintea meciului de foc dintre Bayern şi CFR.

„Pe Olimpico n-am mai putut să merg pentru că am avut antrenamente şi n-am avut cum să scap. Nu puteam rata însă acum şi meciul cu Bayern. Chiar am vorbit cu băieţii şi le-am zis că voi veni cu noroc la meci", a spus Trică pentru „Adevărul".

În dimineaţa partidei cu Bayern, Trică s-a plimbat puţin prin centrul oraşului, unde a dat şi peste fanii clujenilor, care l-au recunoscut imediat. „De ce ai plecat de la noi? Cu tine în teren făceam sigur treabă în Liga Campionilor", i-au spus fanii din Gruia, în timp ce se fotografiau cu fostul „decar" al CFR-ului.

Mijlocaşul a zâmbit şi le-a răspuns că viitorul său s-ar putea să fie legat tot de Cluj. „Mă întorc, aveţi răbdare, dar nu ca jucător, ci ca preşedinte", le-a spus, râzând, acesta.

Până să ajungă însă la munca de birou, Trică, care are 34 de ani, vrea să-şi mai facă de cap pe teren: „Mai am de jucat ceva. Când o fi să mă las de fotbal, văd încotro mă voi îndrepta. Oricum, nu cred că voi face altceva decât sport".

Antrenament în loc de plimbare!

Dacă Trică şi ceilalţi invitaţi ai clujenilor au avut program de voie (Dumitru Dragomir a profitat de ocazie pentru a-ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 18 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°