Gabriela

● cititoare

Pentru că îmi amintesc că în anii '90 un om a fost coborât din Salvare cu perfuzia în venă şi aşezat lângă stâlpul unei porţi care nu era a lui, în plină iarnă, şi în plină Capitală, şi lăsat pe stradă să moară. Şi a murit. Şi nimeni nu a păţit nimic.

Pentru că îmi amintesc de un reportaj despre o bătrână care stătea de aproape un an în puşcărie pentru că furase o pasăre a primarului din sat. Orătania s-a dovedit că nu fusese furată, ci se întorsese în bătătura primarului în timp ce femeia era în continuare închisă. Pentru că în maga­zinul de mobilă de pe Calea Dorobanţilor din Capitală, unde lucram ca designer, şi care aparţinea unui patron rus, veneau clienţi "ci­vilizaţi", care atunci când se consi­derau nemulţumiţi şi ne­drep­tă­ţiţi deveneau violenţi sub privirile ne­pă­sătoare ale paznicilor, care zi­ceau că sunt plătiţi să păzească cl­ă­di­rea - nu şi personalul care lucra acolo.

Pentru că fiul meu, care intrase într-un liceu cu oarecare vază în Ca­pi­tală şi chiar avea dorinţa să înveţe la început, a căzut într-o stare de apatie când a văzut că delăsarea vine deopotrivă de la profesori şi de la co­legii lui, iar profesoara de matemati­că i-a spus că şi ea şi-a crescut copiii în aceeaşi manieră civilizată, dar a ajuns să considere că a făcut o mare gre­şeală crescându-i astfel. Acum, fiul meu este student la o facultate din Danemarca. Pentru că ne-am "pri­vatizat" - nu vânzând Boni-Bon în colţul străzii, ci făcând export cu pro­duse lemnoase şi deci aducând va­lută în ţară, dar cei mai mulţi dintre cei care ne cunoşteau au zis că nu vom rezista mafiei decât dacă vom ur­ma şi noi aceleaşi nereguli. Au avut dreptate. N-am rezistat. Îmi pare bine că am plecat, pentru că aici copiii mei ascultă Enescu şi Nicolae Furdui Iancu, şi Porumbescu. Au mij­loace să caute pe Wikipedia despre Mircea Eliade şi d