Gabriela
● cititoare
Pentru că îmi amintesc că în anii '90 un om a fost coborât din Salvare cu perfuzia în venă şi aşezat lângă stâlpul unei porţi care nu era a lui, în plină iarnă, şi în plină Capitală, şi lăsat pe stradă să moară. Şi a murit. Şi nimeni nu a păţit nimic.
Pentru că îmi amintesc de un reportaj despre o bătrână care stătea de aproape un an în puşcărie pentru că furase o pasăre a primarului din sat. Orătania s-a dovedit că nu fusese furată, ci se întorsese în bătătura primarului în timp ce femeia era în continuare închisă. Pentru că în magazinul de mobilă de pe Calea Dorobanţilor din Capitală, unde lucram ca designer, şi care aparţinea unui patron rus, veneau clienţi "civilizaţi", care atunci când se considerau nemulţumiţi şi nedreptăţiţi deveneau violenţi sub privirile nepăsătoare ale paznicilor, care ziceau că sunt plătiţi să păzească clădirea - nu şi personalul care lucra acolo.
Pentru că fiul meu, care intrase într-un liceu cu oarecare vază în Capitală şi chiar avea dorinţa să înveţe la început, a căzut într-o stare de apatie când a văzut că delăsarea vine deopotrivă de la profesori şi de la colegii lui, iar profesoara de matematică i-a spus că şi ea şi-a crescut copiii în aceeaşi manieră civilizată, dar a ajuns să considere că a făcut o mare greşeală crescându-i astfel. Acum, fiul meu este student la o facultate din Danemarca. Pentru că ne-am "privatizat" - nu vânzând Boni-Bon în colţul străzii, ci făcând export cu produse lemnoase şi deci aducând valută în ţară, dar cei mai mulţi dintre cei care ne cunoşteau au zis că nu vom rezista mafiei decât dacă vom urma şi noi aceleaşi nereguli. Au avut dreptate. N-am rezistat. Îmi pare bine că am plecat, pentru că aici copiii mei ascultă Enescu şi Nicolae Furdui Iancu, şi Porumbescu. Au mijloace să caute pe Wikipedia despre Mircea Eliade şi d
