Dupa fundamentalistul Bakunin, un anarhist rus, precursor al bolsevismului, revolutionarii trebuie sa fie talhari neinfricati, daramatori ai statului exploatator.

Teoria majoritatilor anarhice nu se afla la cine stie ce distanta, iar de aici la tirania majoritatilor e doar un pas. Ideea insa nu e noua.

Trecuta prin filtrul analitic al lui Montesquieu, Tocqueville, M. N. Rothbard, tirania gruparilor majoritare i-a determinat pe specialisti sa instituie masuri constitutionale de siguranta. Reluarea ei obsesiva indica o anume surexcitare a discursului politic ale carei motivatii si inflexiuni merita discutate.

Acuzatia de tiranie a capatat relevanta mai cu seama dupa alegerile prezidentiale cand majoritatea constituita fara program, fara ideologie in jurul unui executiv improvizat nu a mai tinut cont de vointa populara exprimata la urne, nici de statutul opozitiei.

De altfel, Constitutia si regulamentele parlamentare nu mai provoaca dureri de cap, iar legile trec prin diverse subterfugii, indiferent de cvorum si voturi, ceea ce in UE nu s-a mai intamplat.

Ireconciliabilitatea actuala intre Putere si Opozitie nu are a face cu stanga sau dreapta, ci cu pofta nesatioasa de prada bugetara, clivajul justitiar-electoralist fiind exacerbat de o parte ori de alta: cea basesciana cica e antinationala, protectoare a hotilor si a coruptilor, iar cealalta, in ofensiva permanenta, cu ochii pe sondaje, manipuleaza sindicatele, pregatind mereu programe de iesire din criza si guverne din umbra.

Concomitent, se incearca forjarea subversiva a unui sistem politic bipolar, pe principiul rotativei guvernamentale. Tinta ascunsa ar putea fi eliminarea liberalilor.

Aceiasi strategi ipocriti nu tin cont de evolutia fireasca spre cele trei forte ale PE, popularii, social-democratii si liberalii, formula impusa si