Unul dintre punctele forte ale manifestării „Filme de Cannes la Bucureşti" a fost întâlnirea selecţionerului peliculelor care ajung în competiţia prestigiosului festival, Thierry Frémaux, cu presa şi cu studenţii de la UNATC.
La anul, Thierry Frémaux împlineşte 10 ani de când este delegatul general al Festivalului de Film de la Cannes, adică, până la un punct, omul cel mai curtat şi, în final, cel mai înjurat din întreaga lume cinematografică. „Dacă într-un an selecţia este bună, acest lucru se datorează exclusiv cineaştilor; dacă este un an mai slab, asta este doar din cauza mea. Aceasta este percepţia generală a lucrurilor. Orice aş face, eu nu am nici un merit", a declarat, glumind, Thierry Frémaux. El este o personalitate-cheie a industriei cinematografice mondiale pentru că Festivalul de la Cannes este evenimentul cultural cu cea mai mare acoperire mediatică. „În această lume există patru manifestări care interesează toată populaţia globului, în consecinţă mereu în vizorul presei: Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial de Fotbal, Turul Franţei şi Festivalul de Film de la Cannes."
Festivalul de la Cannes, „echipa cu cei mai buni jucători"
Pentru că toată lumea era curioasă să afle cum se face selecţia la Cannes, viitorii cineaşti pentru a face filme după „reţeta" care să le asigure prezenţa pe covorul roşu, iar criticii pentru a dezbate problema, Thierry Frémaux a mărturisit că reţeta este în fapt tocmai aceea că nu se face nimic după reţetă. Până a ajunge însă la cele 12 zile de fast şi strălucire, Thierry Frémaux stă din ianuarie până în aprilie într-o sală de cinema („unde trăiesc, mănânc şi uneori dorm") şi vede filmele înscrise în preselecţie.
„Cannes-ul e cel mai democratic festival. Adică, dacă oricare dintre voi face un film de vreo o oră şi ceva, filmat cu o cameră mică sau cu telefonul mobil, şi decide să ni-l trimită, poate fi