Creditorii au mărit dobânzile la creditele în monedă naţională cu până la 5 puncte procentuale atât în august, cât şi în septembrie.
Creditele noi acordate populaţiei în monedă naţională pe o perioadă între unul şi cinci ani au avut în luna august dobânzi cu până la 5% mai mari decât în luna precedentă, arată datele Băncii Naţionale a României. Mai mult, în aceeaşi lună băncile au scumpit şi dobânzile la împrumuturile de nevoi personale contractate de populaţie în euro, pe o perioadă de la unu la cinci ani, de la 7% la peste 8,5%. Scumpirea împrumuturilor în monedă naţională a continuat, de altfel, şi în luna septembrie, potrivit datelor agregate furnizate de portalul www.conso.ro.
Băncile şi-au concentrat tirul majorărilor la creditele cu garanţii ipotecare, conform raportului Conso privind evoluţia ratelor dobânzilor în septembrie 2010. Rata medie a dobânzii la creditele imobiliare a urcat de la 11,6% la 11,8%, atingând cel mai mare nivel din ultimele 6 luni. Creditele de nevoi personale cu ipotecă au fost afectate şi mai mult, rata medie a dobânzii avansând cu 0,3 puncte procentuale (de la 12,4% la 12,7%). În schimb, creditele personale (fără garanţii) au fost cel mai puţin sensibile.
Creditele de casă se scumpesc în lei, dar se ieftinesc în euro
Rata medie a dobânzii a urcat marginal, cu numai 0,1 puncte procentuale, băncile manifestând o concurenţă mai intensă pe acest segment. În continuare, creditele de nevoi personale înregistrează costuri apropiate de minimul ultimilor 2 ani, ca urmare a unor reduceri semnificative operate în ultimele luni. Costul cardurilor de credit îşi menţine rigiditatea caracteristică, acestea fiind împrumuturile al căror cost reacţionează cel mai puţin la condiţiile monetare. Rata medie a dobânzii rămâne în apropierea pragului de 24%. În schimb, în zona creditelor în euro, evoluţiile au fost divergente în lun