Cu o saptamana inaintea motiunii de cenzura opozitia, a trecut la alcatuirea Guvernului alternativ. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri, dupa sedinta Consiliului National, ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, va fi sustinut pentru functia de premier al Guvernului Opozitiei. Surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca liberalii au si doua propuneri de rezerva pentru postul de premier: Stere Farmache - fostul sef al Bursei Romane si Mariana Gheorghe - manager la Petrom OMV. Totodata, liberalii ar fi primit semnale din partea social-democratilor ca le cedeaza functia de premier in schimbul portofoliilor de la Interne si Finante. Social democratii isi doresc portofoliul de la Interne pentru Liviu Dragnea, dar si ministerul Finantelor, unde l-ar numi pe Florin Georgescu.
Liberalii au decis in sedinta Consiliului National sa demareze discutiile cu PSD si PC pentru alcatuirea unui guvern alternativ. La finalul sedintei, presedintele PNL Crin Antonescu a declarat ca va inainta partenerilor de opozitie trei propuneri de prim-ministru, printre acestea numarandu-se si primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
"Sunt mandatat de Consiliul National Executiv al PNL sa prezint colegilor din opozitie propuneri pentru primul-ministru. Avem cateva variante, cel putin trei. Nu le fac publice in acest moment, din eleganta fata de partenerii din opozitie. Este vorba despre personalitati independente, de personalitati recunoscute, cu prestigiu profesional, cu prestigiu public, adica ceea ce ar putea sa conduca un guvern de criza, in perioada de criza (...) Klaus Iohannis este o varianta care intra in calcul, fara nicio indoiala. Nu avem niciun motiv sa renuntam la aceasta propunere. Daca cineva are motive sa o respinga, sa ne-o spuna", a declarat Antonescu.
Surse participante la sedinta CNEx au declarat pentru HotNews.ro ca primarul Sibiului este