Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Venit minim la nivelul UE pentru combaterea sărăciei

Publicat in Ziua Constanta, joi 21 octombrie 2010 ·

Într-un raport adoptat miercuri, deputa ț ii europeni au propus adoptarea unui sistem de calculare a venitului minim în toate statele membre, ca măsură pentru combaterea sărăciei. Ziua Na ț iunilor Unite pentru combaterea sărăciei a fost celebrată pe 17 octombrie ș i 2010 este Anul european împotriva sărăciei.

La sfârșitul anului 2008, aproape 85 de milioane de persoane, adică 17% din populația Uniunii trăiau sub pragul sărăciei. Riscul de sărăcie este mai mare în rândul copiilor și al tinerilor cu vârsta de până la 17 ani în raport cu populația totală, persoanele în vârstă fiind de asemenea expuse la un risc de sărăcie mai ridicat, se subliniază în rezoluția elaborată de Ilda Figueiredo (GUE/NGL, PT) și adoptată cu 612 voturi pentru, 12 împotrivă şi 21 de abţineri

Venitul minim

Introducerea unui sistem de venit minim în toate statele membre - constând în măsuri specifice de sprijinire a persoanelor cu venituri insuficiente printr-o contribuție financiară și prin facilitarea accesului la servicii - ar putea fi unul din cele mai eficiente moduri de combatere a sărăciei, pentru garantarea unui nivel de viață adecvat și pentru favorizarea integrării sociale, se arată în această rezoluție.

Sistemele de venit minim trebuie să stabilească venituri minime la un nivel echivalent cu cel puțin 60% din venitul median din statul membru în cauză, se arată în rezoluția PE, prin care se solicită Comisiei să prezinte o inițiativă care să conducă la elaborarea unui plan de acțiune la nivel european în acest domeniu.

Rezoluțiile alternative depuse de grupurile politice S&D, Grupul Verzilor/ALE și GUE/NGL, prin care se solicită o legislație cadru europeană privind un venit minim, nu au obținut susținerea majorității deputaților.

Lucrătorii săraci

În textul rezoluției adoptate, deputații europeni atrag atenția asupra numărului tot mai mare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 3 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 11 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 6 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 11 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 4 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 8 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 8 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°