De o săptămână, Franţa arde la foc mocnit. Mult contestata lege a pensiilor a lăsat peste 4.000 de benzinării fără carburanţi, a blocat rafinării, a scos milioane de oameni în stradă şi a iscat violenţe la periferiile Parisului. Sursa: Reuters
Unde mai pui că o zi de grevă costă 300 de milioane de euro economia franceză, notează Euronews.
Chiar şi aşa, Franţa e încă departe de cele trei săptămâni de blocaj din 1995, când s-a protestat masiv faţă de planul Juppe privind pensiile şi securitatea socială. Atunci, paralizia a însemnat scăderea cu 0,5% a PIB-ului.
O picătură de apă pentru o ţară cu un deficit de 160 de miliarde de euro, însă e un cost care se adaugă la factura crizei economice.
O altă consecinţă a protestelor care se ţin lanţ în Hexagon şi au blocat rafinăriile e creşterea preţurilor cu 2% la benzină, motorină şi kerosen.
Care pe care
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a ordonat deblocarea tuturor depozitelor de carburanţi pentru a readuce lucrurile la normal. În această dimineaţă, poliţia a acţionat şi i-a pus pe fugă pe protestatarii din Rochelle, Le Mans şi Donges. În replică, aceşti au blocat depozitul din Port-le-Bouc, în apropiere de Marsilia.
Ieri, acesul pe aeroportul de aici a fost blocat. Greviştii au ridicat baraje de gunoaie, în semn de protest faţă de reforma pensiilor.
Sursa foto: Reuters
Şi greviştii au pierderile lor. 72 de euro pe zi pentru un angajat la caile ferate franceze, iar pentru sindicate organizarea unei zile de proteste costă între 30.000 şi 400.000 de euro. În acest ritm, dacă manifestaţiile continuă, îşi vor epuiza bugetul pe anul acesta.
Ce-i mai rău e că spiritele s-au aprins şi au început să apară protestatari violenţi. La Lyon şi Nanterre, la periferia Parisului, a fost nevoie de mobilizarea poliţiei după ce scandalagii au dat foc la maşini şi au distrus mobilieru