Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diminuarea bugetului de stat are consecinţe CJC dă bani cu o mână şi ia cu alta

Publicat in Ziua Constanta, joi 21 octombrie 2010 ·

În şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa de astăzi, vor fi supuse votului aleşilor judeţeni şi două proiecte de hotărâre prin care se vor aloca bani către comunităţile locale, respectiv se vor diminua din sume alocate anterior.

Concret, este vorba despre proiectul de hotărâre cu nr. 53 pe ordinea de zi, privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din cota de 22% din impozitul pe venit pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, a proiectelor de infrastructură şi a programelor cu finanţare nerambursabilă pe anul 2010 şi despre cel cu nr. 54 pe ordinea de zi a şedinţei. Acesta din urmă se referă la modificarea HCJC nr. 47/17.02.2010 privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din TVA pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură pe anul 2010. La art. 1 al acestui din urmă proiect de hotărâre se precizează că se aprobă modificarea poziţiei 19 din anexa HCJC 47/2010, respectiv diminuarea cu suma de 3.133.388 de lei, privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a procentului de 20% din sume defalcate din TVA pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi proiecte de infrastructură pe anul 2010. În motivarea proiectului de hotărâre se precizează că diminuarea sumei este justificată de o adresă a Ministerului Finanţelor Publice, trimisă prin Trezoreria Judeţeană Constanţa, în care se arată că potrivit OUG nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2010, procentul de 20% din sume defalcate din TVA se diminuează cu suma de 3.133.388 de lei.

Mai jos se pot vizualiza integral atât anexele proiectului nr. 53 prin care se alocă bani primăriilor, cât şi anexa proiectului nr. 54 prin care se diminuează alocările din şedinţa de pe data de 17 februarie.

În şedinţa Co

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 29 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 47 minute
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 35 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 22 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 4 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 3 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Mediafax acum o ora
Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare are loc în zona de pădure a localităţii Ponorâta pentru găsirea unui bărbat de 55 ani plecat după ciuperci, dispărut din grupul din care făcea parte de mai bine de două ore şi jumatate şi care nu are

Vremea

București
acum

31°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

28°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°