Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutaţi pentru încălzirea Şcolii din Vedea

Publicat in Adevarul, joi 21 octombrie 2010 ·

În urma campaniei de Ziua Educaţiei, ziarul „Adevărul” a adoptat şcoala din Vedea şi îi va ajuta pe elevii din comună să înveţe în condiţii mai bune. În prezent, peste 300 de copii urmează cursurile într-un frig crunt, iar la ore stau îmbrăcaţi pentru a putea să facă faţă atâta timp fără o căldură potrivită.

În vizita făcută la Vedea pe 5 octombrie, jurnaliştii şi autorităţile locale au convenit că cea mai mare problemă cu care se confruntă şcoala este legată de sistemul de încălzire. „O să încercăm să îmbunătăţim condiţiile în care învaţă elevii. Dacă e frig, când ies copii pe hol se vor îmbolnăvi. Şi dacă copiii sunt bolnavi asta înseamnă că sunt afectaţi şi părinţii care vor fi nevoiţi să stea acasă şi să cheltuiască în plus pentru tratamente”, a spus Corina Drăgostescu.

Pentru că are sobe pe bază de lemne şi cărbuni, camerele în care învaţă elevii stau puţină vreme calde, iar în cea mai mare parte a timpului petrecut la clasă, elevii stau în frig. Profesorii şi administratorii şcolii spun că vin de la ora 3.00 ca să încălzească clădirea. „Dar cu toate acestea, căldura ţine un sfert de oră şi apoi tot frig este”, a spus Cristina Curiman, directoarea şcolii.

Devizul pentru încălzirea clădirii şi a amenajării unei camere unde să stea centrală termică pe bază de lemne şi cărbuni este în valoare de 25.000, cu tot cu montarea şi amenajarea corespunzătoare.

Toţi cei care vor să ajute pentru încălzirea şcolii din Vedea o pot face în conturile deschise special pentru acest lucru de Fundaţia „Adevărul” la BCR Sucursala Pipera:

1. Cont numit DONATII in RON cu IBAN:RO09RNCB0286001133100003

2. Cont numit DONATII in EUR cu IBAN:RO36RNCB0286001133100002

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Pană de curent uriașă în estu Europei. Sunt afectate patru țări

Press Alert acum o ora
O pană uriașă de curent a afectat mai multe țări din regiunea balcanică. Este vorba despre Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania și coasta Adriatică a Croației. Motivul nu este cunoscut, dar este posibil să aibă legătură cu temperaturile foarte

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum o ora
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°