Valentin Burja, copilul electrocutat în vară, în timp ce se juca în triajul CFR din Ţăndărei, se zbate iarăşi între viaţă şi moarte.
Micuţul Valentin Burja (11 ani) s-a întors pe patul de spital la doar patru luni de la cumplitul accident din vară, când s-a electrocutat în timp ce se juca nesupravegheat pe un tren personal staţionat în gara din Ţăndărei.
Prima luptă pentru viaţă
În urmă cu aproape patru lui, Valentin Burja a ajuns în stare gravă la spital urmare a unui accident cumplit. Plecat la joacă, băiatul s-a suit pe un vagon de tren staţionat în triajul CFR din Ţăndărei, atingând firele de înaltă tensiune. Din cauza voltajului prea mare, a fost trântit la pământ. Transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Slobozia, medicii l-au transferat pe acesta la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Capitală. Nimeni nu credea că Valentin va mai scăpa cu viaţă. Pieptul, spatele, mâinile şi picioarele îi erau complet arse. Medicii din Bucureşti au reuşit să îl salveze pe Valentin şi, după o lună de spitalizare, micuţul a fost trimis acasă.
Neglijat de familie
Cazul lui Valentin a intrat în atenţia autorităţilor imediat după ce micuţul a fost externat. Asistenţii sociali din cadrul Primăriei din Ţăndărei au demarat o anchetă la locuinţa lui Valentin, iar autorităţile locale au suporat costurile medicamentelor de care acesta avea nevoie. „Am încercat să îi ajutăm cu ceva bani, pentru că sunt săraci. Am trimis chiar şi o asistentă să aibă grijă de starea lui de sănătate. Femeia se ducea din trei în trei zile, să îi paseze rănile“, a declarat Vasile Sava, primarul din Ţăndărei. Cu toate acestea, familia băiatului nu a avut grijă de micuţ. După ce mama lui a plecat, în urmă cu aproape 10 ani, în străinătate, Valentin a rămas sub supravegherea bunicii, Marcela Burja (55 ani), şi a tatălui său, Ionuţ Burja (40 ani).
Internat din no