Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi are de recuperat contribuţii care totalizează peste 600.000 de lei. Datoriile datează din anul 2005, iar actualmente sunt în curs opt procese pentru executarea silită a rău platnicilor.
Nu mai puţin de 182 de avocaţi, notari şi executori judecătoreşti figurează la Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi cu datorii cifrate la 631.218 lei. Din această sumă, 572.694 de lei reprezintă restanţele avocaţilor şi executorilor judecătoreşti. Campionul absolut al datornicilor, a cărui identitate n-a fost desconspirată de conducerea CJAS, are de achitat la Fondul asigurărilor de sănătate 42.500 de lei.
Opt procese pe rol
14 avocaţi au datorii cuprinse între 11.500 de lei şi 43.200 lei. Dintre aceştia, cel din capul listei are de plătit 43.160 de lei, iar al doilea 33.297 de lei. Recordmanii sunt urmaţi de alţii 70 de profesionişti ai legii, care datorează fiecare între 9.400 de lei şi 11.000 lei.
„Legea prevede să începem procedurile de executare silită şi asta am şi făcut în cazul a opt dintre ei. Restul avocaţilor şi executorilor judecătoreşti au de dat sume mai mici, sub 1.000 de lei”, precizează Olimpia Buzia, directorul Casei de Asigurări de Sănătate.
Printre cei acţionaţi în instanţă pentru recuperarea datoriilor se numără şi avocatul Mihail Boldea. Acesta afirmă că actele întocmite de conducerea CJAS nu sunt legale.
„Aveam proprire pe salariul dat de Parlament. Când am verificat cardul am văzut că lipsesc bani. CJAS m-a dat în judecată, dar am contestat măsura propririi şi am câştigat la Instanţa Judecătoriei sectorului 5. Acele acte întocmite de reprezentanţii Casei de Asigurări şi semnate de Olimpia Buzia sunt ilegale”, afirmă avocatul Mihail Boldea.
Punctul de vedere al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate în legătură cu acest proces este diametral opus.
„