Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disputa Nicuşor - Iordache pentru groapa de gunoi

Publicat in Ziua Constanta, vineri 22 octombrie 2010 ·

Nicuşor Constantinescu a declarat că proiectul derulat de către ADI Medgidia pune în pericol accesarea fondurilor europene de către ADI Dobrogea pentru Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor

În şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa s-a aprobat ieri şi Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor.

Reamintim că acest plan va fi pus în aplicare prin intermediul Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea şi că există o rivalitate pe acest sector de activitate între această structură, al cărei preşedinte este şeful CJC Nicuşor Constantinescu, şi Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară Medgidia, al cărei preşedinte este primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache. Într-o ediţie anterioară, relatam că cele două structuri au în derulare câte un plan de colectare a deşeurilor similar şi că se bat pentru cea de-a patra poziţie a amplasării unei gropi ecologice în judeţul Constanţa. Cum trei există deja - la Costineşti, Albeşti şi Ovidiu - iar în strategia naţională de gestionare a deşeurilor sunt prevăzute pentru judeţul Constanţa patru gropi de gunoi, ADI Dobrogea şi ADI Medgidia se bat pe cel de-al patrulea amplasament. Mai exact, prima susţine realizarea unei gropi ecologice pe teritoriul comunei Tortoman, iar cea de-a doua la Medgidia. Ieri, cu ocazia Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor, preşedintele CJC şi totodată al ADI Dobrogea, Nicuşor Constantinescu, şi-a făcut cunoscut încă o dată punctul de vedere cu privire la proiectul demarat de către ADI Medgidia. „Acum două luni, Asociaţia pentru Dezvoltare de la Medgidia a licitat către un operator spaniol serviciul de colectare a deşeurilor, solicitând ca cel de-al patrulea depozit să fie amplasat la Medgidia", a declarat Nicuşor Constantinescu.

Nicuşor: „Nu îl înţeleg pe Iordache"

Şeful CJC a adăugat că nu înţelege de ce primarul Marian Iordache este acum de acord să re

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România se topește la 40 de grade Celsius. Cod galben de caniculă lovește în toată țara

Ziare.com acum 26 minute
Meteorologii au emis o nouă avertizare de caniculă, valabilă în toată țara, de duminică, 30 iunie, până luni, 1 iulie a.c. Temperaturile vor ajunge la 40C. Conform ANM, în Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 44 minute
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 3 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 32 minute
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni

Mediafax acum 19 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 4 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

Cine sunt marii favoriți ai alegerilor în Franța. Cetăţenii, chemaţi la urne după ce Macron a dizolvat Parlamentul SONDAJ

Ziare.com acum 2 ore
Votul pentru Adunarea Națională a Franței continuă, duminică, 30 iunie. Aproximativ 49 milioane de francezi sunt chemaţi la urne.Cel de-al doilea scrutin se va desfășura pe 7 iulie. Conform sondajelor, extrema dreaptă este marea favorită, în faţa st

Europa îşi ţine răsuflarea: De la 1 iulie vine la cârmă Viktor Orban, prietenul lui Donald Trump şi al lui Vladimir Putin. Ce ar putea însemna preşedinţia Ungariei la Consiliul UE?

News.ro acum 3 ore
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia preşedinţia UE la 1 iulie. Este o perspectivă care provoacă îngrijorare la Bruxelles, dat fiind numărul tot mai mare

Maramureş: un bărbat despre care se ştie că s-a întâlnit cu un urs este căutat de salvamontişti

Mediafax acum o ora
Potrivit Salvamont Maramureş, acţiunea de căutare are loc în zona de pădure a localităţii Ponorâta pentru găsirea unui bărbat de 55 ani plecat după ciuperci, dispărut din grupul din care făcea parte de mai bine de două ore şi jumatate şi care nu are

Vremea

București
acum

31°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

33°
dum.

22°/33°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

28°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°