Intenţia autorului, istoric, etnolog şi diplomat, este de a oferi un instrument de lucru pentru specialiştii activităţilor informative, istorici, politologi, sociologi, ca şi un "ghid" în "lumea spionajului" adresat unui public larg, interesat, dincolo de clişee, mistificări şi exagerări, de trecutul, dar şi de prezentul, probabil şi de viitorul unui domeniu care se împleteşte atât de intim, uneori insesizabil, cu istoria şi existenţa noastră cotidiană…
L
LAWRENCE, Thomas Edward (John Ross, T. H. Shaw) (1888-1935), ("Lawrence al Arabiei"), scriitor, om politic, agent englez în Orient în timpul primului război mondial şi în perioada interbelică. Prima parte a activităţii lui L. a fost consacrată preocupărilor ştiinţifice. În perioada imediat anterioară Primului Război Mondial, din dispoziţia Serviciului Secret Britanic, sub acoperirea de arheolog, desfăşoară activităţi informative în Orient. În 1916, arabii, sub conducerea regelui Faisal, se revoltă împotriva turcilor şi L. este trimis, ca agent, în calitate de consilier al acestuia. Rolul său era de a coordona atacurile arabilor şi englezilor împotriva Turciei. În 1918, trupele arabe ocupă Damascul. Pentru o vreme, L. îndeplineşte aici funcţia de guvernator. În ciuda promisiunilor, Franţa şi Anglia nu acordă independenţa arabilor, preluând controlul asupra Siriei. L., care îi promisese lui Faisal independenţa, este compromis faţă de aliaţii săi. Dezgustat, părăseşte Orientul. În 1920, când regele Faisal s-a aflat în Anglia, L. l-a prezentat liderului sionist Chaim Weizmann în vederea unei viitoare colaborări între arabi şi evrei, consideraţi ca "un întreg indivizibil". Pentru o vreme, L. desfăşoară activitate universitară, fiind distins de Honours School of History. În 1926, publică volumul "The Seven Pillars of Wisdom", în care valorifică experienţa sa din Orient. Între altele afirmă: "În lumea