După ce virusul pandemic H1N1 a „bântuit“ în anul 2009 şi începutul anului 2010, s-a revenit la un sezon „normal“ de gripă, mai ales că ratele de impact ale

pandemiei calculate până în prezent sunt „modeste“ comparativ cu cele ale gripei sezoniere (de exemplu, numărul deceselor în pandemie a fost de cca 18.000 faţă de 250.000–500.000 în gripa sezonieră). (...)

Introducerea virusului H1N1 2009 în formula vaccinului sezonier trivalent, atât în emisfera nordică, cât şi în cea sudică, deşi a contrariat chiar pe unii medici, mai ales în contextul unor aşa-zise „reacţii adverse deosebite“ asociate cu vaccinul monovalent pandemic, ulterior demonstrate a nu fi în legătură cu acesta, a avut ca raţiune faptul că nu s-a izolat o variantă din subtipul H1N1 care să fie activă, iar virusul pandemic a continuat să determine focare în emisfera sudică, uneori cu caracter epidemic şi mortalitate crescută. Ar putea exista un moment „critic“ în percepţia publică şi a mass-media, generat de controversele legate de vaccinul pandemic care ar putea duce la scăderea acceptării vaccinului pentru sezonul 2010/2011, dar promovarea vaccinării în primul rând de medicii practicieni care asistă medical populaţia, de autorităţile de sănătate publică şi, nu în ultimul rând, de mass-media, ar putea menţine protecţia indivizilor şi a comunităţii la niveluri optime. După declinul real al pandemiei la un an de la debut şi anunţarea sfârşitului pandemiei de către OMS (august 2010), s-au făcut mai multe scenarii privind evoluţia postpandemică a gripei: focare de gripă pandemică cu răspândire locală sau regională sau dispariţia virusului pandemic şi revenirea în circulaţie a virusurilor H3N2 şi/sau B sau circulaţie concomitentă a virusului pandemic H1N1 2009, a noului virus H3N2 şi a virusurilor B, fără ca unul dintre ele să fie dominant. Toate scenariile însă au luat în