Prin prestatiile din ultima vreme ale echipei Steaua Bucuresti, ni s-a demonstrat, cel putin mie, ca Marius Lacatus nu isi mai merita supranumele de "Fiara".
In toata cariera sa de jucator, Lacatus a aratat calitati remarcabile prin care a deschis cele mai intime usite din sufletele suporterilor stelisti. Era renumit pentru viteza sa debordanta, pentru tupeul prin care isi domina psihic adversarii, prin daruirea fata de efortul echipei. Lacatus a fost jucatorul care iti spunea, prin atitudinea sa din teren, ca nu renunta niciodata.
Ca antrenor, insa, el a renuntat la pretentii. Nu transmite echipei mai nimic din atitudinea sa de mare campion. Daca e sa-l comparam cu o fiara, acum el pare un leu satul, adormit la umbra unor buruieni.
Echipa joaca slab, cu prea multe pase inapoi, cu gafe de amatori in aparare, cu mare indecizie in fata portii si cu suturi care ii pun in pericol pe ocupantii peluzelor.
"Fiara" Lacatus a devenit antrenorul domestic de care nu se mai sperie nimeni. Exista un episod in ciclul de filmulete din seria "camera ascunsa" in care niste falsi politisti alearga speriati - chipurile! - de ceva care vine din spate, antrenand in fuga lor cetatenii de pe strada, transmitandu-le teama si inghesuindu-i pe toti intr-un gang. Si ce apare? Un copil imbracat intr-un costum de ursulet care se stramba la ei.
Marius Lacatus imi da impresia ca a imprumutat costumul de la acel copil si vrea sa-si sperie adversarii doar cu renumele de fost mare jucator si nu cu prestatia de antrenor. Nici pe banca nu se agita prea mult, iar la declaratii este mai mereu multumit.
Echipa joaca slab comparativ cu pretentiile clubului, dar si cu valoarea lotului de jucatori, ori pentru ca el le impune o tactica gresita, neproductiva, ori pentru ca nu le transmite nimic si-i lasa sa joace la nimereala. Eu inca aste
