"Că se ascultă telefoanele în România nu este o noutate, eu cred că este o tradiţie moştenită, de la securist la securist şi de la curios la curios. Atunci se trăgea cu urechea, acuma se trage cu ochiul... Ce să le facem? E un lucru de care sigur că se jenează. Este un atac la intimitate. Sigur că pe de altă parte o să-ţi spună că acest atac la intimitate este bun

pentru că el previne infracţiuni şi că e vorba de securitatea naţională. Dar securitatea naţională nu stă în ascultarea telefoanelor particulare ale oamenilor din clasa medie. Dar ce poţi să faci?! Aste e. Te revolţi şi asta e. Oricum, nu sunt decât zvonuri...

Pe mine oricât de mult m-ar asculta, până şi telefonul ăsta pe care vorbesc acum, nu e decât o posibilitate de a învăţa anumite lucruri. Despre faptul că e un atac la intimitate, că ei sunt vânduţi. Ar avea posibilitatea să înveţe... În rest ce să asculte? Că am secrete de stat? Că vreau să dau vreo lovitură? Dar întrebarea e: «Aveţi siguranţa că ele sunt ascultate?». Aici e toată problema. Că e aşa, o loterie. În România se merge foarte mult pe «se aude că...». Poţi să acuzi pe nedrept serviciile secrete. În clipa în care aveţi dovezi clare, atunci devine un cap de acuzare, pentru că e un act de spargere a unei intimităţi.

N-ai cum să ştii sigur. Dar, repet, dacă s-ar întâmpla asta ar fi comentariul meu, că este un atac la intimitate. Şi ar fi ceva ilegal. Neconstituţional. Iar ce se întâmplă acum în România, cu stenograme şi alte cele. Astea ţin nu de siguranţa naţională, ci de NE-siguranţa naţională. Statul Român nu mai are o siguranţă, o certitudine şi o autoritate. E o luptă între diferite aripi, care se denunţă reciproc în numele adevărului. Dar să nu facem un caz că asta nu se întâmplă numai în România. Peste tot, şi mai ales în state care şi-au făcut din ascultarea telefoanelor o lege statală. Dar ceea ce se întâmplă în R