Fondatorul trustului de presă Intact, Dan Voiculescu, îl învăţa, în 2006, pe fostul ministru al Economiei Codruţ Sereş cum să reacţioneze în megascandalul privatizărilor strategice. Voiculescu şi Sereş au fost interceptaţi de SRI în dosarul privatizării combinatului Alro, cauză închisă, la începutul acestui an, de Parchetul General.
Acuzat în dosarul de trădare şi spionaj, Sereş a fost sfătuit de Voiculescu să declare public în apărarea sa că totul este de fapt un atac politic, de destabilizare. Mai mult, Voiculescu l-a asigurat pe Sereş că imaginea sa va fi protejată în toate produsele trustului de presă Intact.
Judecat
Fostul ministru al Economiei Codruţ Sereş şi cel al Comunicaţiilor Zsolt Nagy au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, la 30 martie 2009.
Codruţ Sereş este acuzat de procurori că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, că nu ar fi sesizat autorităţile referitor la aceste fapte şi că nu ar fi luat măsurile impuse de funcţia de ministru al Economiei.
Conform DIICOT, Sereş ar fi periclitat Sistemul Energetic Naţional şi, în consecinţă, ar fi subminat economia naţională.
Sereş: „Păi n-am ce să trădez, dracu' să-i ia"
24 noiembrie 2006, ora 12.22
Codruţ Sereş: Codruţ la telefon.
Dan Voiculescu: Da, Codruţ, m-ai căutat aseară.
C.S.: Păi, v-am căutat aseară, că n-am înţeles nebunia de astăzi din „Jurnalul".
D.V.: Ce s-a întâmplat?
C.S.: Nimic.
D.V.: Ce dracu' scrie în „Jurnalu'"?
C.S.: Păi toate prostiile, ha, ha!
D.V.: Adică?
C.S.: Trădător, spion.
D.V.: Cine, mă, tu?
C.S.: Eu, da.
D.V.: Ăştia au înnebunit de tot. O să mă uit eu pe ziar şi o să vorbesc cu Tucă.
C.S.: De acord, dar au scos două ediţii. În prima mai m