O fetiţă de numai nouă ani se află în stare gravă la spital, după ce, ieri, a fost lovită de un tir, pe DN 1, în localitatea Corneşti. Şoferul povesteşte că minora i-a sărit în faţă şi a încercat să o evite dar a lovit-o cu bena tir-ului.
„Copilul mi-a sărit în faţă. Am încercat pe cât posibil să îl evit. Am tras stânga de volan atât de tare încât am intrat în şanţ. Mi-a sărit în faţă instantaneu. Nici nu am văzut-o pe margine”, a declarat Ovidiu Metea, şoferul de pe tir.
Nu de aceeaşi părere este şi tatăl fetiteţi care crede că şoferul a adormit la volan, a ieşit de pe şosea şi a lovit-o. „Şoferul a ieşit cu tir-ul de pe şosea şi a lovit-o pe fetiţă pe pământ. Degeaba spune el că a încercat să o evite că fata încă nu apucase să traverseze. Cred că a adormit la volan şi a tras dreapta de volan. Eu am curaj să o trimit pe fata mea oriunde pentru că am învăţat-o mereu să traverseze corect”, spune supărat Ion Nistor, tatăl fetiţei.
Alexandra s-a ales cu piciorul sfârtecat şi mai multe răni la cap. Medicii de la Spitalul Judeţean din Târgovişte au luat decizia de a o trimite la spitalul Bagdasar Arseni dinh capitală.
De abia venise de la şcoală
Alexandra tocmai se întorsese de la şcoală. Sora ei cea mare a trimis-o până la magazinul din sat să cumpere nişte cleşti de rufe. În acel moment a avut loc tragicul eveniment. „Tocmai venise de la şcoală şi a trimis-o sora ei mai mare să cumpere de la magazin nişte cleşti de rufe. E o fată cuminte, nu e ţopăită şi nu ieşea din curte dacă nu i se zicea. Îmi vine să mă duc peste şoferul ală să îl omor”, ne-a declarat bunica fetiţei.
Poliţiştii au deschis pe numele şoferului dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.