Convorbirile telefonice înregistrate au devenit noile evanghelii media. E posibil să fie studiate la şcoală, adunate în ediţii de colecţie şi vândute împreună cu ziarul.
Unii vor ataşa „Dialogurile lui Vîntu cu frizerul. Volumul 3", ceilalţi dovada video că strănutul lui Băsescu, emis acum doi ani la Bruxelles, a accidentat grav două bătrânele aflate pe trecerea de pietoni din Tecuci.
Aidoma filmuleţului cu acte de violenţă prezidenţială, stenograma are farmecul pervers al emisiunii de cancan. Axiomele ce nu mai trebuie dovedite, ci doar enunţate, au devenit deja specii de presă, îngropând aproape definitiv demersul jurnalistic, ceea ce înseamnă că minciuna prin omisiune şi deformare înfrânge constant adevărul. România trăieşte în stare de hipnoză între hăhăitul lui Băsescu şi sâsâitul graseiat al lui Vîntu. Puterea conduce ţara cu microfonul şi cu telefonul, opoziţia contraatacă prin deformatorii de opinie. Astăzi nu se mai asaltează cetăţi, ci spaţii de adresare publică: aceasta e diferenţa dintre Evul Mediu şi Evul Media, în care analiştii de geniu dezamorsează bombele de presă lansate de ceilalţi şi îngroapă altele la temelia trustului advers.
Altceva e mai halucinant. Pe măsură ce manipularea devine mai făţişă, publicul se scufundă mai încrezător în ea. „Convingerile sunt duşmani ai adevărului mai mari decât minciunile", spunea Nietzsche. Aflăm totul, dar nu ştim nimic şi credem doar ceea ce am ales demult să credem. În acest meci de tenis jucat pe un teren pe care nici iarba nu mai creşte, suntem copii de mingi, preocupaţi să ţinem capul plecat şi ochii aţintiţi numai asupra liniei albe a propriilor certitudini. Imaginaţi-vă un domino gigantic, compus din douăzeci şi două de milioane de plăcuţe, stârnit însă din cele două capete opuse ale sistemului. Primind imboldul, fiecare piesă îşi abandonează poziţia verticală şi se înclină, într-un