Şi pentru că în acest sfârşit de săptămână se anunţă o vreme tocmai bună de ieşit la plimbare cu cei mici, iată câteva locuri unde vă puteţi petrece timpul:
Astăzi şi mâine, de la orele 12:45 şi 14:00, la Cinema Cityplex din Tomis Mall, rulează comedia „Marmaduke”, cel mai adorabil Mare Danez din lume, care sare de la faima din benzi desenate (care apar în 600 de ziare, în peste 20 de ţări) la statutul de vedetă pe marele ecran. În această comedie de familie, uriaşul câine, care nu s-a adaptat niciodată, găseşte, în sfârşit, un loc unde poate ieşi în evidenţă. Acum, trăind pe picior mare în Orange County, California, Marmaduke îşi ajută familia să facă marea tranziţie din Midwest în O.C., dar descoperă, de asemenea, că integrarea cu cei patru prieteni patrupezi ai lui nu e întotdeauna uşoară pentru un câine adolescent de 90 kg. Din fericire pentru Marmaduke, nu e nevoit să facă pasul singur deoarece e întotdeauna însoţit de fratele său vitreg şi cel mai bun prieten, Carlos, un motan Albastru de Rusia, care-i apără spatele.
Tot în Tomis Mall, începând cu data de 10 octombrie 2010, în fiecare duminică de la ora 11:00 va avea loc la etajul 3, zona food-court, un spectacol dedicat tuturor copiilor denumit “Discoteca Copiilor”. Evenimentele vor fi susţinute ţn colaborare cu Clubul Amicii din Constanţa şi vor cuprinde numeroase momente artistice, concursuri cu premii, diplome şi multe alte suprize.
Tot mâine, de la ora 14:00, în aceeaşi locaţie, îţi poţi duce piticii la o întâlnire cu personajele faimoase Disney. Mickey, Donald şi Goofy vin la întâlnirea cu cei mici şi promit o după -amiază magică Disney cu jocuri, distracţie şi multe surprize. Intrarea este liberă.Şi Teatrul pentru copii şi tineret Constanţa a pregătit pentru ziua de duminică “O călătorie cu suprize”, un spectacol interactiv, în regia Anetei Foma Christu, pe muzica lui Liviu Manolache.