Mai devreme sau mai târziu, indiferent cu cine vorbeşti, ajungi tot la fotbal ca explicaţie a lumii. Fie că este vorba de partida din 1 noiembrie 2008 dintre Slovan Bratislava şi Dac din Dunajská Streda, orăşelul slovac cu populaţie majoritar maghiară, unde suporterii maghiari au fluturat steaguri cu simbolul ultranaţionalismului, iar cei slovaci i-au umplut de sânge, trimiţând peste 60 la spital. Fie că este vorba de unul din multele derby-uri între Ferencvàros, celebra echipă din capitala Ungariei, şi MTK, clubul de la Budapesta, care îşi are rădăcinile în comunitatea evreiască, prilej cu care grupuri neonaziste care conduc şi condiţionează suporterii îşi intonează în mod regulat cântecul de bătaie: "Trenurile pleacă", strigă căpeteniile. "La Auschwitz", răspunde corul gloatei.

Un exemplu care demonstrează însă o altă teză este partida din Europa League din 30 septembrie de la Viena, între Rapid Viena şi Beşiktaş Istanbul. Nu a avut loc niciun incident, iar oaspeţii au învins cu 2-1, cucerind metaforic oraşul de pe Dunăre şi reuşind acolo unde în 1683 a eşuat Kara Mustafa Paşa. "Erau trei turci de fiecare parte, iar cei de la Rapid joacă şi în echipa naţională austriacă", a spus Karl Krammer, consultant politic şi fosta mână dreaptă a cancelarului Franz Vranitzky.

Aşa cum bravadele sârbului Ivan Bodganov pe stadionul Marassi din Genova au reactualizat nu numai tema violenţei în fotbal, ci mai ales pe cea a naţionalismului sârb sumbru, mereu iminent, şi în alte părţi se reflectă pe stadioane acel "Zeitgeist" (spiritul vremurilor) care impregnează zone extinse din Europa: fascinaţia "Gemeinschaft", comunitatea, pune în criză "Gesellschaft", societatea. Peste tot se caută un nou inamic asupra căruia să arunci vina şi responsabilitatea.

Alimentate de temeri vechi şi noi, ajutate de vechile fantasme pe care Războiul rece le-a vulcanizat, stimulate de