O turistă din Bucureşti şi pierdut viaţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Munţii Făgăraş, după ce a alunecat pe gheaţă şi s-a lovit cu capul de stânci. Trupul său a fost recuperat de salvamontişti, relatează ProTv. Femeia, în vârstă de 50 de ani, nu era echipată de iarnă.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Carta, Virgil Grosaru, turista făcea parte dintr-un grup din Bucureşti care a urcat, vineri după-amiază, la Bâlea Lac şi de acolo a plecat spre Şaua Capra.
"La întoarcere, turista, care avea aproximativ 50 de ani, a alunecat pe stratul de gheaţă care s-a format în zonă, a căzut şi s-a lovit cu capul de stânci. A murit, iar echipajele de salvamontişti au recuperat trupul. Recomand turiştilor să nu se aventureze dacă nu au echipament complet de iarnă. Chiar acum mă aflu aici şi am întors patru turişti din drum din cauză că nu erau echipaţi" , a spus Virgil Grosaru.
Turista nu avea niciun fel de echipament special de iarnă. Salvamontiştii recomandă turiştilor să fie pregătiţi cu echipament de iarnă, daca urcă la munte, mai ales că în Munţii Făgăraş temperaturile sunt extrem de scăzute.