Invatatoarea Cristiana Anghel este in a 60-a zi de greva a foamei, protest la care a recurs fata de neaplicarea majorarii salariale cu 50% prevazuta de Legea 221/2008 si fata de diminuarea veniturilor cadrelor didactice prin amputarea salariala de 25% si eliminarea anumitor sporuri.

Nu stiu in ce masura protestul domniei sale este manevrat politic, este in mod evident speculat pana la greata de televiziunile mogulare si nu cred ca are sanse de reusita in conditiile actuale pentru ca, in mod obiectiv, bani nu sunt.

Cert este insa ca protestul Cristianei Anghel este justificat cel putin din punct de vedere moral, dupa cum toate partidele si presedintele Romaniei poarta o raspundere majora nu numai pentru situatia d-nei Anghel, ci si pentru aceea a intregului corp didactic din Romania.

Nu exista categorie profesionala mai umilita decat dascalii. In toamna lui 2008, cu foarte putin timp inainte de alegeri aparea legea care statua majorarea salariilor lor cu 50%. Lege emisa de parlament, nu vreo promisiune electorala sau vreo ordonanta de urgenta.

La doi ani de zile distanta cei mai multi nu numai ca nu au primit un ban in plus, ci s-au trezit cu scaderi de venituri intre 25% si 50%. Cativa au beneficiat totusi majorari teoretice in virtutea unor hotarari judecatoresti, neaplicate insa in cea mai mare parte. Aceasta prapastie uriasa intre 2008 si 2010 a fost sapata de intreaga clasa politica, fara exceptie.

In 2008, legea cu pricina, evident nesustenabila, a fost votata in unanimitate, dupa apel nominal, de parlamentarii tuturor partidelor reprezentate in parlament. Guvernul Tariceanu s-a dezis rapid de acest vot si a emis o ordonanta de blocare a legii. Prea tarziu, dupa ce votasera pentru inclusiv liberali, in frunte cu ministrul de atunci al Educatiei.

Presedintele Traian Basescu a binecuvantat leg