Potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, Nr.356 din 22 octombrie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) scoate la concurs postul de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa.
Pe 22 noiembrie, la ora 10.00 va avea loc proba scrisă, iar pe 24 noiembrie, ora 14.00, interviul. Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului. Cele două concurente ce ar putea râvni acest post sunt Elena Frâncu, directoarea interimară a DJST şi Cristina Brânzoi, fosta directoare a fostei Direcţii Judeţene pentru Tineret. „Ştiu de concurs dar sunt încă pe gânduri dacă să merg la examen sau nu. Totuşi voi depune dosarul. Sunt tristă pentru tot ce se întâmplă în jur. Nu-mi este frică de examen, dar nu sunt omul care să se aşeze împotriva vântului“, a specificat Elena Frâncu. La rândul ei, Cristina Brânzoi, a fost luată prin surprindere de organizarea concursului. „Nu ştiu ce voi face. Mai întâi să văd care sunt condiţiile de examen şi apoi mai văd ce este de făcut“, a spus Cristina Brânzoi. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, Nr.356 din 22 octombrie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) scoate la concurs postul de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa.
Pe 22 noiembrie, la ora 10.00 va avea loc proba scrisă, iar pe 24 noiembrie, ora 14.00, interviul. Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului. Cele d