Presa independentă trebuie să fie independentă nu numai faţă de Putere, dar şi faţă de Opoziţie.
Am pus între paranteze alte proiecte editoriale pentru a mă concentra asupra unei culegeri de texte publicate de mine între ianuarie 1990 şi octombrie 1991, programată să apară la Editura Adevărul şi acoperind, din câte se vede, perioada postdecembristă dintre două lovituri de stat - cea din decembrie 1989 şi cea din septembrie 1991, soldată cu prăbuşirea Guvernului Petre Roman. Recitindu-mi comentariile, am descoperit unul deosebit de interesant, menit a descifra nu numai presa dintre 1990 şi 1991, dar şi presa noastră de azi, în planul relaţiilor acesteia cu politicul. Intitulat „Riscul de a fi jurnalist independent", textul a apărut în „Expres Magazin" din 13 august 1991. Atât din conţinutul materialului, cât şi din contextul publicării, materialul se evidenţiază drept o reacţie a subsemnatului la un atac virulent, în vecinătatea calomniei, tipărit în paginile oficiosului PNL de atunci, „Liberalul", sub titlul „Dedesubturile d-lui Ion Cristoiu". Atât atacul, cât şi răspunsul meu (ce se va găsi integral în volumul de la Editura Adevărul) au nevoie, pentru a fi înţelese de cei care au uitat momentul, dar şi de cei care nu l-au trăit, de unele lămuriri.
Încă de la primul text postdecembrist, cel din 19 ianuarie 1990, m-am afirmat ca un critic al Puterii FSN-iste, întruchipate cu deosebire de Ion Iliescu. În iulie 1991, într-o tentativă de instaurare în România a mecanismelor economiei de piaţă, Guvernul Roman supune Parlamentului Legea privatizării. Această măsură, ţinând de Reformă, era atacată făţiş de presa naţionalist-comunistă şi boicotată discret de aripa conservatoare a FSN, condusă de trioul Ion Iliescu - Alexandru Bârlădeanu - Dan Marţian, preşedintele României şi, respectiv, preşedinţii cele două Camere ale Parlamentului. La şedinţa istorică de